Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum ar putea reduce un acord cu FMI dobânzile la credite

Publicat in Gandul, marți 17 martie 2009 ·

Împrumutul va aduce mai mulţi bani băncilor pentru a da credite

Numărul dosarelor de credit acceptate de bănci a început să crească

Banii primiţi de la FMI ar putea aduce românilor dobânzi mai mici la credite, atât la cele în lei cât şi la cele în valută. Mecanismul este simplu: banii de la Fond ajung în rezerva valutară a BNR, bani pe care banca centrală îi va folosi atât pentru a susţine, dacă va fi nevoie, leul, cât şi pentru a “alimenta” piaţa monetară cu lichidităţi. Altfel spus, băncile vor avea mai mulţi bani la dispoziţie pentru a se împrumuta, ceea ce ar trebui să ducă la scăderea dobânzilor.

“Există toate şansele ca dobânzile să scadă după acordul cu FMI. Acest lucru ar permite BNR să reducă rezervele minime obligatorii la lei, ceea ce va însemna mai mulţi bani pe piaţă. Acordul aduce însă şi un spor de credibilitate, ceea ce ar putea însemna că băncile din România vor putea împrumuta mai ieftin, nu cu mult, euro de pe plan extern, ceea ce ar trebui să se vadă şi în dobânzile la nivel de consumator”, a declarat pentru Gândul Bogdan Baltazar, consultant financiar.

Dacă scad dobânzile la credite, vor scădea şi cele la depozite

În momentul de faţă, dobânzile la creditele ipotecare în euro variază între 8,5% la BCR şi 13,5% la UniCreditŢiriac Bank. În cazul creditelor de consum în lei cu garanţie ipotecară, dobânzile variază între 17% şi 19%. Cele fără garanţie ipotecară, considerate mai riscante, ajung şi la dobânzi de 24%.

Unele bănci au început deja, fără o neapărată legătură cu acordul cu FMI, să taie din dobânzi. Banca Transilvania, de exemplu, a anunţat marţi că a redus dobânzile la creditele în lei pentru persoanele fizice cu 1-2 puncte procentuale până la 15%-15,5%.

Anunţul a fost făcut chiar de directorul general al băncii, Robert Rekkers, care a precizat că se aşteaptă ca şi alte bănci să înceapă să

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 43 minute
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Incendiu în incinta unui ştrand din Ocnele Mari. Mai mulţi turişti s-au autoevacuat

Mediafax acum 32 minute
Un incendiu a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în incinta unui ştrand din Ocnele Mari, judeţul Vâlcea. Mai mulţi turişti, care erau cazaţi în pensiunea din incinta ştrandului, s-au autoevacuat.

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 2 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Nou termen în Dosarul 2 Mai Vlad Pascu, din nou, în fața magistraților Judecătoriei Mangalia

Ziua Constanta acum 23 minute
La Judecătoria Mangalia este programat vineri, 21 iunie 2024, un nou termen de judecată în Dosarul 2 Mai, în care Matei-Vlad Pascu este acuzat de uciderea a două persoane și rănirea altor trei. Ședința de judecată de astăzi va fi prezidată de jude

Beijingul spune că UE a cerut companiilor chineze de vehicule electrice să transmită un volum ”fără precedent” de date

News.ro acum o ora
Comisia Europeană a cerut un volum fără precedent de informaţii detaliate despre lanţurile de aprovizionare ale producătorilor auto chinezi, în timpul investigaţiei sale privind importurile subvenţionate de vehicule electrice din ţară, a declarat jo

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 47 minute
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

Mediafax acum 39 minute
Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focuri de avertisment, a adăugat JCS. Este cel puţin al treilea incident de acest fel în această lună. Armata sud-coreeană a tras focuri de avertisment marţi, după ce zeci de soldaţi nord-coree

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 54 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum o ora
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Vremea

București
acum

24°
vin.

22°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

24°
vin.

20°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

25°
vin.

21°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°