Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistenţii medicali nu mai vor să muncească în UE

Publicat in Adevarul, marți 17 martie 2009 ·

De la începutul anului, niciun cadru sanitar mediu nu a plecat peste hotare De la un an la altul, tot mai puţini asistenţi se aventurează să muncească peste hotare. Dacă în primele trei luni ale anului 2008, peste 10 asistenţi medicali au părăsit Doljul ca să lucreze într-un stat al Europei, anul acesta niciun cadru sanitar mediu nu a mai dorit să plece în spaţiul Schengen.

A riscat pe cont propriu

Ioana Prodan a fost anul trecut în Italia. Vremurile când a fost „slugă la străini” sunt astăzi o amintire urâtă. Nu vorbeşte cu prea mare plăcere de acea perioadă. „Nu m-am dus cu o firmă de recrutare, ci pe cont propriu. Mi-am asumat riscuri şi am ajuns în Roma, dar în loc să mă angajez ca asistent medical, am ajuns să curăţ bătrânii. Sunt însă şi colegi de-ai mei care au avut noroc. Există în Italia cabinete particulare unde asistenţii italieni nu îndeplinesc toate sarcinile pe care le dau medicii, aşa că doctorii ne iau pe noi în locul lor. Ne dau salariul minim pe economie. Ştiu că noi nu refuzăm, că situaţia este grea”, mărturisea în această dimineaţă Ioana Prodan.

În ianuarie, asistenta medicală a decis să se întoarcă în ţară. Munca în străinătate nu era aşa cum îşi imaginase aşa că a revenit la Craiova. „Nici în Italia nu fug câinii cu covrigi în coadă! Mai bine stau aproape de familie şi mă mulţumesc cu cât am, decât să mă umilesc printre străini şi să-mi zică bătrânii că nu i-am spălat bine. Pentru ce am făcut şi eu o şcoală?”, se întreabă cu amărăciune Ioana Prodan. Părerea acesteia este împărtăşită şi de alte cadre sanitare. Marilena Pârvu, asistent medical la Spitalul CFR Craiova, avea să declare: „Salariul meu este de 17 milioane de lei vechi. Nu am de ce să plec în străinătate, mai ales pe cont propriu. Nu ştii ce găseşti acolo. Am în ţară familia şi asta mă ţine în România, indiferent care ar fi salariul“.

Viorel Gavrilescu, pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Crimă șocantă în Sibiu! Un bărbat a fost găsit mort în curtea unei biserici

Ziua Constanta acum 2 ore
Un bărbat de 40 de ani, din Șura Mare, a fost găsit mort în curtea unei biserici din Sibiu. Un trecător a observat cadavrul și a alertat autoritățile prin apel 112. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili identitatea autorului. Un bărbat de 40 de

Cântărețul Florin Decuseară a MURIT la doar 46 de ani. Artistul a căzut de la înălțime la Centrala de la Cernavodă

Gandul acum 36 minute
Cântărețul Florin Decuseară a murit la doar 46 de ani. Apropiații artistului au dat vestea tragică pe rețelele de socializare. Cântărețul Florin Decuseară a fost în stare gravă, după ce a căzut de la înălţime la Centrala de la Cernavodă. Artistul, î

UPDATE - ANM - Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă, sâmbătă - HARTA / Instabilitate atmosferică în jumătate de ţară de sâmbătă, de la ora 15.00, până duminică dimineaţă

News.ro acum 48 minute
Toată ţara, cu excepţia zonelor de litoral din Tulcea şi Constanţa, se află sâmbătă sub coduri galben, portocaliu şi roşu de caniculă. În judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, valul de căldură va fi persistent şi intens,

Cod roşu de caniculă în câteva judeţe şi în Capitală

Radio Mures acum 2 ore
Meteorologii au emis primul cod roşu de caniculă de vara aceasta.Vizate sunt astăzi judeţele Dolj, Olt, Teleorman şi sudul judeţelor Vâlcea şi Argeş, unde temperaturile vor urca până la 39°, iar nopţile vor fi tropicale. Tot astăzi va fi cod portoca

România – Belgia se joacă AZI la Koln! Toate detaliile despre partida de la Euro 2024

Gandul acum 2 ore
Romănia, condusă de pe margine de Edi Iordănescu, va evolua, sâmbătă, de la ora 22.00, la Koln, în compania Belgiei, în al doilea meci din grupa E de la Campionatul European de fotbal. Tricolorii au nevoie de un punct în ultimele două meciuri, cu Be

41 de avioane militare chineze au fost detectate în jurul Taiwanului. E cea mai mare desfăşurare din acest an în jurul insulei

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a declarat, sâmbătă, că a detectat 41 de avioane chineze în jurul insulei, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte, Lai Ching-te, informează AFP. Dintre aceste 41 de aeronave militare,

UPDATE - Trafic feroviar oprit temporar pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni după ce locomotiva unui tren privat de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările adiacente / Traficul a fost reluat la 9.30

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar este oprit temporar sâmbătă, pe ruta Vadu Lat - Zăvestreni, după ce locomotiva unui tren de marfă s-a defectat. Trei trenuri de călători staţionează în gările Vadu Lat, Grădinari şi Videle.

Vrancea - Autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, răsturnat pe DN2. Patru persoane, inclusiv un copil, rănite uşor / Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan - FOTO

News.ro acum 5 ore
Patru persoane, inclusiv un copil, au fost rănite uşor după ce un autocar cu 59 de pasageri, înmatriculat în Bulgaria, s-a răsturnat pe Dn2, în apropierea localităţii Pufeşti, din judeţul Vrancea. Şoferul vehiculului ar fi adormit la volan. ”Prin ap

Administraţia Fondului pentru Mediu a publicat noi liste cu dosarele aprobate în cadrul Programelor Rabla Clasic şi Rabla Plus

Mediafax acum 54 minute
În cadrul Programului Rabla Clasic, au fost publicate noi liste care conţin 140 dosare aprobate pentru 389 autovehicule şi 10 motociclete. Pentru Programul Rabla Plus, a fost publicată o nouă listă care conţine 99 dosare aprobate pentru 176 autovehi

Vremea

București
acum

29°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
mar.

21°/33°
Iasi
acum

27°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/29°
lun.

20°/27°
mar.

16°/26°
Constanta
acum

26°
sâm.

19°/26°
dum.

20°/25°
lun.

19°/26°
mar.

22°/24°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/27°
lun.

18°/25°
mar.

15°/27°
Timisoara
acum

31°
sâm.

20°/38°
dum.

18°/32°
lun.

18°/31°
mar.

17°/30°