Localnicii din Rozavlea sunt împărţiţi în tabere pro şi contra proiectului. Groapa ecologică de gunoi, care este posibil să fie amplasată pe raza comunei, a încins ieri spiritele. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Maramureş şi ai prefecturii au descins ieri în Rozavlea pentru a prezenta localnicilor proiectul pentru amplasarea pe raza comunei a unui „Centru de management integrat al deşeurilor” din Maramureşul istoric.
La prezentarea făcută de autorităţile judeţene au participat pe lângă autorităţile locale peste 300 de locuitori ai comunei. La finalul întâlnirii, o parte dintre localnici s-au luat la harţă între ei, iar până la bătaie n-a mai fost decât un pas. „Unii dintre ei sunt împotriva proiectului şi s-au luat luat la pumni, până i-a despărţit poliţia”, a declarat Mirela Bodea, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Maramureş, prezentă şi ea la întâlnirea de ieri din Rozavlea.
Decizia va fi luată joi
Întâlnirea de ieri din localitatea maramureşeană a avut ca scop prezentarea proiectului, iar decizia privind amplasarea depozitului de deşeuri în comună va fi bătută în cuie abia la mijlocul acestei săptămâni. „Joi vom avea şedinţă de consiliu local şi atunci vom emite o hotărâre. Eu spun că în proporţie de 99%, decizia va fi pentru”, a afirmat Marcel Mârza, primarul localităţii Rozavlea.
Proiect cu cântec
„Chiar dacă unii gospodari sunt împotriva proiectului, toată lumea va avea de câştigat de fapt, pentru că terenul avut în vedere este proprietate privată”, a adăugat edilul. Autorităţile judeţene
nu-şi permit negocieri de lungă durată, pentru că prevederile europene sunt clare: până în 16 iulie 2009, trebuiesc închise toate gropile de gunoi din ţară.
Maramureşul este unul dintre cele cinci judeţe pilot din România, unde se doreşte amplasarea unor astfel de platforme. Proiect