The Reader (Cititorul), cartea lui Bernhard Schlink, este, in randul nemtilor, cel mai popular roman contemporan german si pe locul 14 intre scrierile tuturor timpurilor (conform unui sondaj realizat de canalul ZDF). Este, intre altele, o poveste despre memorie si intelegerea Holocaustului in contextul in care a trecut mai bine de jumatate de secol de atunci si "martorii" dispar dintre noi, unul dupa altul.
Cartea - o carticica, daca e sa ne luam dupa dimensiuni - structurata in trei parti (trei perioade de timp diferite), a avut un succes colosal in Germania si pentru ca transeaza sentimentul de vina al poporului german si intelegerea din ce in ce mai difuza a acestui moment de istorie de catre generatiile care vin.
Desi la o privire superficiala - fie peste carte, fie peste film - ai zice ca ecranizarea este cat se poate de fidela, realizatorii au fost mult mai preocupati de sanii plini si albi ai lui Kate Winslet, decat de Holocaust.
Regizorul Stephen Daldry si scenaristul David Hare (echipa din spatele unei alte adaptari cinematografice - genialul The Hours) au plamadit materialul pentru ceea ce avea sa se transforme, fara gres, intr-un film "de Oscar": Holocaust, crime de razboi, reconstituirea mai multor epoci, poveste de dragoste imposibila...
Din pacate, The Reader este acel gen de film greu, dar in care personajele se uita nejustificat de mult in gol, pe fereastra, de-atata greutate cata-i copleseste. Ca si cum, daca Michael (Ralph Fiennes) priveste spre nicaieri cu ochii pierduti, asta insemna ca el e bantuit de amintiri. Filmul sare in anii ’50 - si iata cum a inceput totul. Prea facil pentru un cineast ca Daldry! Amintirile o iau cronologic si iata ca, pe cand avea 15 ani, a intalnit-o pe Hanna, o taxatoare pe tramvai, trecuta de 30.
Vizual, filmul e invaluit de o tristete eleganta, si chiar d
