Valoarea cumulata a tranzactiilor de la inceputul acestui an depaseste cu putin 100 mil. dolari, in timp ce anul trecut in aceeasi perioada valoarea tranzactiilor se ridica la 700 de mil. dolari, potrivit firmei de audit si consultanta PricewaterhouseCoopers.
"Pe 3 martie anul trecut, Heineken cumpara Bere Mures, urcand valoarea cumulata a tranzactiilor la 700 de milioane de dolari si deja erau anuntate alte doua megatranzactii. Din perspectiva valorica, anul acesta nu ma astept sa fie extraordinar", spune Radu Stoicoviciu, partener la PwC.
Celelalte doua megatranzactii anuntate la inceputul anului trecut erau preluarea Advent de catre Labormed (123 mil. euro) si preluarea unui retail parc din Targu-Mures de catre dezvoltatorul francez Natixis (90 mil. euro).
Faptul ca anul acesta valoarea tranzactiilor este de sapte ori mai mica poate fi considerat o evolutie intamplatoare, dar si un trend-setter pentru 2009, unul dintre cei mai dificili ani pentru consultantii de M&A, spune Stoicoviciu.
"Fara sa risc sa gresesc prea mult, pot spune ca la sfarsitul anului vom fi mai putini in domeniul acesta."
Sectoarele in care vom mai vedea tranzactii anul acesta sunt cele care au fost mai putin afectate de criza, precum industria alimentara (producatori si retaileri).
"Vom mai vedea tranzactii in sectoarele care nu au o evolutie ciclica", spune Stoicoviciu. Deja a avut loc o tranzactie in comertul romanesc la inceputul acestui an: lantul de magazine Auchan a fost preluat in totalitate de francezi, intr-o tranzactie evaluata la 40 de milioane de euro. Pe de alta parte, Stoicoviciu spune ca vom asista la vanzari fortate ale companiilor aflate in dificultate din sectoarele cele mai afectate de criza, precum auto si constructiile.
"Insa vor fi companii, care desi dispuse sa vanda la un pret mai mic, nu vor gasi cumparator", spune partene