În perioada comunistă au fost condamnaţi politic circa 150.000 de ţărani. Între 1949 – 1962 au avut loc peste o sută de răscoale spontane împotriva colectivizării. Expoziţia „Ţăranii şi comunismul”, găzduită de Muzeul Satului din Bucureşti, dovedeşte că a existat o rezistenţă ţărănească puternică în anii comunismului. „Dar-ar Dumnezeu să ardă temniţa de la Orade. Acolo am şăzut la beci, între două ziduri răci. Fără pat, fără lumină, două luni şi-o săptămână. Acolo cît am şăzut, soarele nu l-am văzut. Şi primeam un sfert de pâine, mi-l aruncau ca la cîine”.
Peste 150.000 de ţărani români au fost condamnaţi politic şi au ajuns în închisoare în anii comunismului, potrivit cercetărilor realizate în ultimii ani de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, din cadrul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei. Acesta, împreună cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” şi Fundaţia Academia Civică, a deschis, ieri, pentru public, până pe 30 mai, o expoziţie intitulată chiar aşa, „Ţăranii şi comunismul”.
Hartă a revoltelor
Ion Şteţ, Săpânţa, Maramureş
Aici, un panou cu deportările din martie 1949, după ce, la Plenara CC al PRM, se luase decizia colectivizării, mai încolo un panou cu conace expropriate, un altul cu răscoalele împotriva colectivizării din judeţele Teleorman şi Vlaşca, altul cu cele din Bihor şi Arad, primele răscoale în ordine cronologică. Pe undeva prin sală, o oală cu mălai şi alta cu făină, nişte unelte, o serie de frumoase costume populare din zonele răsculate, care contrastează cu nebunia de pe pereţi.
Eroii din sate
Pe dreapta, dintr-un panou înalt, te privesc, cu chipuri reci şi îndârjite, zecile de ţărani din Vrancea, arestaţi pentru că s-au răsculat. Îi vezi, într-o fotografie mică, pe Toader Negru, din Nereju – Putna, pe Vasile Agafi