Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hotelierii sunt sceptici in ce priveste tichetele de vacanta

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 18 martie 2009 ·

Hotelierii de pe litoral sunt sceptici în ceea ce priveşte creşterea numărului turiştilor, în 2009, odată cu introducerea tichetelor de vacanţă, exprimându-şi chiar temerea că tichetele nu vor putea fi utilizate începând din acest an.

„De la anul, poate vor fi tichetele de vacanţă, dar nu din vara asta. Tichetele trebuie tipărite. Încă nu se ştie cine le tipăreşte sau de unde se recuperează aceşti bani. Nu ştim ce să facem dacă turistul vine cu tichetul direct la recepţie, ce tarife să aplicăm, de recepţie sau de agenţie", a declarat, miercuri, Saladin Agiacai, proprietarul unui hotel din staţiunea Mamaia.

Hotelierii nu trebuie să „îşi pună baze foarte mari" în tichetele de vacanţă, a susţinut, la rândul său, preşedintele Asociaţiei patronale Mamaia, Nicolae Bucovală. „Cei de la Ministerul de Finanţe ne-au promis că, în maximum două săptămâni, vor nominaliza operatorii care vor emite tichetele de vacanţă şi apoi vom vedea ce se va întâmpla. Eu, ca hotelier, prefer să nu mă încurc cu tichetele de vacanţă, ci asta s-o facă agenţia de turism", a afirmat Bucovală.

El a menţionat că „a semnalat" Ministerului Turismului că şi hotelierii „trebuie să intervină în normele de aplicare a legii privind tichetele de vacanţă, acolo unde se mai pot face modificări". „Sub trei zile, tichetul de vacanţă nu funcţionează, deci trebuie cel puţin trei zile de sejur. Dacă turistul vine direct la recepţie cu tichetul şi îşi cumpără trei zile, mie ca hotelier nu îmi interzice nicio lege să nu îi ofer preţul de recepţie care poate fi cu 20, 30, 40 la sută mai mare decât tariful de contract. Aici trebuie să înţeleagă turistul că trebuie să meargă cu tichetul la agenţia de turism pentru a-şi cumpăra, de exemplu, zece zile la mare, zece la munte şi astfel face un circuit închis', a explicat Bucovală.

Potrivit preşedintelui Asociaţiei patronale Mamaia, s-a vehiculat

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elevii și preșcolarii intră în vacanţa de vară. Când vor reveni la cursuri pentru noul an școlar

Ziua Constanta acum 21 minute
Elevii și preșcolarii intră de astăzi, 21 iunie 2024, după finalizarea cursurilor, în vacanţa de vară. Potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei elevii din clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă au încheiat anul şcolar pe

Foto: INCENDIU lângă o pensiune, în această dimineață. 14 persoane s-au autoevacuat!

Gazeta valceana acum 2 ore
Pompierii vâlceni au fost solicitați în această dimineață de vineri, 21 iunie 2024, în jurul orei 03.00, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o bucătărie aflată în proximitatea unei pensiuni, în incinta ștrandului Ocnele Mari. S-au deplasat de

Restricții de circulație din cauza caniculei în mai multe județe din țară. Când sunt valabile acestea

Ziare.com acum 21 minute
Canicula din ultimele zile afectează traficul din România. Astfel, o serie de restricții vor fi impuse în mai multe județe din cauza valului de căldură, anunță centrul Infotrafic. Astfel, vineri, în intervalul orar 10:00 - 20:00, în condițiile avert

Americanii se tem de un război total între Hezbollah și Israel. Sistemul Iron Dome de apărare anti-aeriană ar putea fi copleșit

Ziare.com acum 28 minute
Mai mulți oficiali americani se tem că apararea anti-aeriană din nordul Israelului, sistemul Iron Dome, ar putea fi copleșit în cazul unei escaladări a conflictului cu Hezbollah. Gruparea susținută de Iran și-a intensificat atacurile în nordul țării

Şefa FMI cere Europei o integrare mai mare, afirmând că economia sa seamănă cu ”un supermarket de idei” pentru SUA

News.ro acum 2 ore
Şefa Fondului Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a cerut, joi, Europei să atingă întregul potenţial al preţuitei sale pieţe unice, deplângând o situaţie care face ca regiunea să pară ”un supermarket de idei” pentru SUA, relatează CNB

Procesul lui Vlad Pascu continuă vineri. Nou termen în dosar la Judecătoria Mangalia

Ziare.com acum o ora
Un nou termen în dosarul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai, este programat vineri, 21 iunie, la Judecătoria Mangalia. La acest termen vor fi citate părţile şi martorul Gabriel Radu, propus de părţile civile. În urmă cu o săptămână, ju

Coreea de Sud a tras focuri de avertisment după ce soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa

News.ro acum 3 ore
Armata Coreei de Sud a tras focuri de avertisment după ce mai mulţi soldaţi nord-coreeni au trecut graniţa, afirmă Statul Major General, conform Reuters. Soldaţii nord-coreeni s-au retras după ce au fost trase focurile de avertisment, a adăugat Stat

Joe Biden va interzice vânzările de software Kaspersky în SUA din cauza legăturilor companiei cu Rusia

News.ro acum 2 ore
Administraţia Biden va anunţa joi planuri de a interzice vânzarea software-ului antivirus realizat de Kaspersky Labs din Rusia în Statele Unite, a declarat o persoană familiarizată cu problema, citând marii clienţi ai companiei din SUA, inclusiv fur

Doliu la Hollywood! A murit actorul Donald Sutherland

Ziua Constanta acum 11 ore
Actorul canadian Donald Sutherland a murit, joi, la vârsta de 88 de ani, dintre care aproximativ 50 de ani i-a petrecut în industria cinematografică, conform The Standard, Variety și Deadline. Donald Sutherland, care în 2017 a primit un Oscar pentru

Focar de tuberculoză la o grădiniţă privată din Iaşi/ Ancheta epidemiologică este în desfăşurare

News.ro acum 11 ore
Un focar de tuberculoză a fost identificat la o grădiniţă privată din judeţul Iaşi, reprezentanţii Spitalului de Pneumoftiziologie şi ai Direcţiei de Sănătate Publică desfăşurând o anchetă epidemiologică.

Vremea

București
acum

21°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

19°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

20°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/26°
Constanta
acum

22°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

17°/30°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

22°
vin.

21°/36°
sâm.

19°/39°
dum.

18°/32°
lun.

20°/30°