Andrei Cornea Noul – o veche poveste, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, 246 p. Deşi construită din şase studii independente (dintre care două inedite), lucrarea lui Andrei Cornea Noul – o veche poveste îşi primeşte unitatea de la tematica abordată: relaţia dintre vechi şi nou, dintre tradiţie şi inovaţie, dintre revoluţie şi restauraţie. Autorul îşi propune să vadă dacă nu cumva definiţia noului este aceea că noul scoate la lumină lucruri vechi şi, mai mult sau mai puţin, prăfuite. Pentru asta se trec în revistă disputele cu privire la ideile despre univers (Leibniz, Platon, Plotin), problematica unicităţii universului (Platon şi Plotin), speciile de gîndire (Eco vs Porfir), relaţia dintre restauraţie şi revoluţie, reprezentarea tradiţiei de către marii inovatori (Tristan Tzara, Licurg, Bacon etc.) ori relaţia dintre raţionalism şi dionisiac (adică Socrate vs Nietzsche). Întîlnirea dintre Goethe şi Beethoven Lucrarea debutează cu povestirea întîlnirii lui Beethoven şi a lui Goethe cu cortegiul imperial. Marele compozitor povesteşte într-o scrisoare că se plimba, într-o zi a anului 1813, prin Toeplitz împreună cu Goethe şi că, la întîlnirea cu familia imperială, cei doi au avut un comportament diferit. Goethe a luat o poziţie oficială, s-a dat deoparte respectuos, şi-a scos pălăria şi a făcut o adîncă plecăciune. Spre deosebire de acesta, Beethoven şi-a îndesat pălăria pe cap, şi-a încheiat redingota şi a ţîşnit spre mijlocul grupului, cu mîinile la spate. Cornea interpretează hazlia povestire în sensul că Goethe apare ca un om al trecutului, făcînd o reverenţă unei ordini universale pe care el o recunoaşte şi pe care lunga tradiţie o susţine. Îndrăgind Antichitatea şi clasicitatea sa eternă, el pare să fie aici un om al tradiţiei. În schimb, Beethoven sfidează regulile, le răstoarnă, chiar le încalcă, interpretînd rolul rebelului, al anticlasicului, al mode