Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traiau din falsificarea permiselor

Publicat in Ziua Constanta, joi 19 martie 2009 ·

O reţea infracţională formată din patru tineri din Medgidia şi un altul din Feteşti, care se ocupau cu falsificarea permiselor de conducere, a fost destructurată de poliţiştii Serviciului de Investigarea Fraudelor din cadrul IPJ Constanţa.

Anihilarea grupării a fost posibilă în urma colaborării cu ofiţerii Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă. Cei cinci membri ai reţelei sunt Cătălin Teodor Rădăcină, de 29 ani, Sivlian Victor Butnaru, de 25 de ani, Vasile Iulian Gosa, de 33 de ani, Emanuel Tudor Cristache, de 31, toţi din Medgidia, şi Gheorghe Iacob, de 32 de ani, din Feteşti. Anchetatorii au efectuat zece percheziţii la domiciliile acestora şi la sediile societăţilor administrate de ei, iar în urma acţiunilor întreprinse au reuşit să stabilească un mod de operare. Conform poliţiştilor, cei cinci, în perioada 2007 - martie 2009, au indus în eroare mai multe bănci, instituţii de credit şi persoane juridice care se ocupă cu comercializarea produselor electronice. Planul lor era simplu: se foloseau de diverşi cetăţeni racolaţi, obţineau credite bancare şi, respectiv, cumpărau bunuri în rate, „uitând" să-şi achite datoriile. În acest mod, au creat un prejudiciu care, potrivit anchetatorilor, se ridică la peste 110.000 de lei. Însă lucrurile nu se opresc aici întrucât, în aceeaşi perioadă, cei cinci s-au ocupat şi cu falsificarea permiselor, a rovignetelor şi a diplomelor de absolvire a cursurilor liceale, iar în schimbul acestor falsuri obţineau importante sume de bani. Procurorii au solicitat instanţei arestarea în lipsă a lu Butnaru, în timp ce Rădăcină, Gosa şi Cristache au fost prezentaţi judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Cel mai simplu a scăpat, până în prezent, Gheorghe Iacob, faţă de care s-a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu. Tinerii sunt acuzaţi de înşelăciune, fals material în înscrisuri

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de inundații în mai multe județe. Risc crescut de viituri în vestul țării

Press Alert acum 36 minute
< figure id="attachment_501475" style="width: 640px" class="wp-caption aligncenter"> Foto: Arhivă Hidrologii au emis o avertizare Cod galben de inundații pe râuri din Crișana, Banat, Transilvania și Oltenia, valabilă până joi. Avertizarea Institutul

A cedat sistemul de climatizare de pe Aeroportul Otopeni în plină caniculă. Călătorii se sufocă din cauza căldurii

Ziare.com acum o ora
E haos pe aeroportul Otopeni, cea mai mare aerogară din România, după ce sistemul de climatizare a cedat, iar atmosfera a devenit de-a dreptul sufocantă. "Temperaturile caniculare care ajung la 40 de grade Celsius au suprasolicitat sistemul de clima

Meciul România – Slovacia, decisiv pentru calificarea în optimile EURO 2024, se vede în două pieţe din Timişoara

Press Alert acum o ora
Jocul România – Slovacia, ultimul din grupa E al „tricolorilor” la EURO 2024, va putea fi vizionat de timişoreni în două pieţe publice din oraş. Partida decisivă va fi redată live pe ecrane atât în Piaţa Libertăţii, într-un nou eveniment organizat d

Un stat european elimină taxa pe uleiul de măsline. Care este motivul

Adevarul acum 2 ore
După ce s-a confruntat deseori cu furturi din supermarketuri în ciuda măsurilor de securitate adoptate, dar și falsificări grosolane, un stat european a decis să elimine taxa pe uleiul de măsline.

Cât costă cazarea în hotelul deschis în Vama Veche de Adela Popescu, Gina Pistol, Irina Fodor și soții lor

Gandul acum 48 minute
Trei vedete din showbiz-ul românesc au deschis, împreună cu soții lor, dar și cu alte persoane apropiate, un hotel în Vama Veche. Este vorba despre Adela Popescu, Gina Pistol și Irina Fodor. Adela Popescu, Radu Vâlcan, Smiley, Gina Pistol, Răzvan și

Mesajul lui Klaus Iohannis, de Ziua Drapelului Național „Drapelul ne reaminteşte de valorile fundamentale ale naţiunii noastre“

Ziua Constanta acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, 26 iunie 2024, un mesaj de Ziua Drapelului Naţional,. Acesta a subliniat apartenenţa României la NATO, UE şi ONU şi a evocat nevoia de unitate. "26 iunie, Ziua Drapelului Naţional, are o însemnătat

Marcel Ciolacu: Sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu transmite, miercuri, că sub culorile Drapelului Naţional, generaţii de români au luptat pentru independenţă, suveranitate, unitate şi democraţie, valori în care credem cu tărie. Să rămânem uniţi în jurul acestui simbol al id

Echipa naţională, mesaj de Ziua Drapelului Naţional: De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!

News.ro acum 2 ore
”De Ziua Drapelului, dăm totul pentru ROMÂNIA!”, este mesajul postat de contul de Facebook al echipei naţionalei, care joacă, miercuri, cu Slovacia, pentru calificarea în optimi la Euro-2024. În postarea menţionată, căpitanul Nicolae Stanciu, Ianis

Deloitte a asistat Alior Bank în vânzarea către Patria Bank a unui portofoliu de credite de 97 mil. lei

Ziarul Financiar acum o ora
Deloitte România a asistat sucursala din România a instituţiei financiare poloneze Alior Bank în vânzarea unui portofoliu de credite de aproximativ 4.000 de clienţi persoane fizice către Patria Bank. Tranzacţia, care constă în credite de consum perf

Mark Rutte, desemnat oficial în funcția de șef al NATO. Când își va începe mandatul

Ziare.com acum 21 minute
Consiliul Atlanticului de Nord a decis miercuri, 26 iunie, să-l numească pe prim-ministrul olandez Mark Rutte drept următorul secretar general al NATO, în locul lui Jens Stoltenberg, se arată pe site-ul oficial al organizației. Rutte își va asuma fu

Vremea

București
acum

29°
mie.

20°/33°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/35°
Iasi
acum

27°
mie.

17°/29°
joi

17°/30°
vin.

19°/32°
sâm.

20°/32°
Constanta
acum

29°
mie.

20°/29°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

26°
mie.

18°/28°
joi

17°/29°
vin.

16°/28°
sâm.

18°/27°
Timisoara
acum

29°
mie.

19°/33°
joi

18°/32°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°