In august anul acesta Madonna va concerta la Bucuresti. si nu oriunde, ci in asa-zisul parc Izvor, rezultat de pe urma demolarilor ceausiste din urma cu 25 de ani. Cei care au pus la cale acest eveniment isi freaca mainile multumiti si au de ce sa ne priveasca de sus, pe noi, cei mici, care cartim. Doar ca printr-un lejer exercitiu al memoriei nu putem sa nu ne aducem aminte ca exact in urma cu zece ani, in 1999, e drept, in luna mai, in acelasi loc a fost prezent Suveranul Pontif, Ioan Paul al Doilea, alaturi de Raposatul Prea Fericit Teoctist. Ne amintim de fantasticul aflux de populatie, oameni de diferite varste si profesii, care veneau sa-l vada in viu pe cel care prin activitatea sa darza pastorala contribuise la daramarea comunismului. Doar ceea ce se intamplase cu sapte ani in urma, cand venise in Bucuresti Regele Mihai, s-a mai putut compara cu sarbatoarea de atunci.
Chiar daca anii 2000 fata de anii ’90 reprezinta pentru poporul nostru o reala victorie in sensul in care cele doua tinte majore, integrarea in UE si NATO au fost atinse, pe de alta parte tocmai acestia sunt anii preponderent ai deriziunii, ai blazarii, ai vulgarizarii. Din pacate, evenimentul concertistic constituit de aparitia vedetei italo-americane pe tapsanele bucurestene intra cam in aceeasi paradigma. In ciuda mineriadelor si a unei fesenizari intensive, anii ’90 inseamna asadar venirea Regelui in tara, apoi a Papei, triumful CDR in alegerile parlamentare, sunt anii sperantei si nu ai indiferentei. Trecerea de la Ioan Paul al Doilea la Madonna este din aceasta cauza semnificativa. Cel putin asa interpretez eu acest mare succes cum il socotesc campionii show-bizzului. Din punctul lor de vedere au dreptate, dar atat. Nu jelesc acum ca un profet al pustiului si pustiirii, ce rost ar avea, cine m-ar auzi? Doar cartesc cand toti ceilalti se bucura.
Faptul ca cele
