Melancolii şi dileme

Destul de bizară opţiunea editorilor volumului de poeme al lui Ion Beldeanu, Chiar dacă? (Editura Augusta @ Artpress) de a pune pe ultima copertă, următorul fragment semnat de Ioan Moldovan: "Cu Ťmasca Bunei speranţeť pe chip şi pe scriitură, Ion Beldeanu e un poet care şi-a inventat o postură, un spaţiu, un stil. Jocul Ťde-a fericireať pe care îl exersează în textele sale mizează pe simulare şi disimulare, pe ironie şi uneori pe sarcasm." Nu că redactorul-şef al revistei "Familia" ar fi un nepriceput în materie de poezie, dar cu siguranţă textul său este unul mai vechi, fără nicio legătură cu substanţa volumului pe care îl recomandă. Ion Beldeanu din Chiar dacă? este un poet crepuscular, melancolic, al cărui imaginar oscilează între spleen-ul bacovian al târgului de provincie şi argheziana goană după certitudini. Pe vremuri, Jean Gabin interpreta cu vocea sa gravă, inimitabilă, un soi de poem/cântec, despre un individ care toată viaţa (copilărie, adolescenţă, maturitate) a fost convins că ştie totul, dar care ajuns la vârsta senectuţii constată marele adevăr: nu poţi să ştii niciodată răspunsurile la marile întrebări ale vieţii. Ceva asemănător trăieşte optzecistul Ion Beldeanu. Până mai ieri, generaţia sa reprezenta tinereţea, viitorul literaturii, certitudinea. În mod paradoxal, o dată cu trecerea timpului, în loc să se limpezească, apele devin tot mai tulburi şi, ceea ce părea senin şi predictibil se transformă într-un soi de orbecăială în căutarea unor repere existenţiale şi livreşti. Lecţia textualistă nu a fost uitată, scrierea Poemului devine o problemă de existenţă, scop în sine, chestiune de viaţă şi de moarte: "Ce să-ţi spun despre inima mea/ nu ştiu nimic, o strig nu mă aude/ şi pleacă pe vârful mirării/ pentru a fi cât mai aproape/ de realitate adică de moarte// De altfel e o zi învelită în întâmplări/ ca o lamă sub