Exista o scena in Cititorul - The Reader (una dintre cele de la proces) perfect definitorie nu doar pentru o optiune ce pecetluieste un destin, cât mai ales pentru un intreg stil regizoral. Momente decisive, scene patimase si sentimente ravasitoare au existat, desigur, si in precedentele titluri apartinându-i lui Stephen Daldry – excelentele Billy Elliot si The Hours – , tratate in aceeasi maniera eleganta pe care o regasim aici.

Insa, date fiind dificultatea si delicatetea subiectului abordat acum, discretia si bunul gust al lui Daldry situeaza filmul aproape de capodopera. Fara artificii si fara vreun fel de excese, el abordeaza o poveste extrem de complexa ca implicatii emotionale, context istoric, obiectivitate a abordarii, documentare si realizare si o duce la capat ireprosabil. Pentru ca singura pedala pe care apasa este cea umana. Evident, substanta si nuantele existau deja in cartea care a inspirat filmul, Der Vorleser, a lui Bernard Schlink, tradusa in peste patruzeci de limbi si ajunsa numarul unu in lista de bestseller-uri intocmita de New York Times. Mai mult, faptul ca romanul lui Schlink exprima un concept particular si deosebit de serios pentru germani precum „vergangenheitsbewältigung", adica „impacarea cu trecutul", a facut ca lectura lui sa fie obligatorie in scolile din Germania, pentru ca elevii sa inteleaga mai bine istoria tarii lor. Evident, a contat decisiv colaborarea ireprosabila a lui Stephen Daldry cu David Hare, care i-a fost scenarist si la The Hours, si care a tinut ca The Reader sa nu fie un alt film despre lagare de concentrare, culpabilizari si complicitate la crime de razboi, dar mai ales sa nu fie un film previzibil si indigest. Insa tusa finala care il situeaza in zona rarefiata a perfectiunii este discretia regizorala. Discretia de a alege un gest, cel mai expresiv, dintr-o mie, de a elim