Proiectul noului Cod Penal prevede, printre alte noutati, dezincriminarea incestului, atunci cand acesta este savarsit prin consimtamant de catre doua persoane adulte. In schimb, relatia incestuoasa se constituie agravanta in cazul violului sau al violentelor sexuale. Ideea a starnit reactii violent critice din partea bisericii, a organizatiilor civice (indeosebi a celor religioase), a parlamentarilor si, nu in ultimul rand, a mass-media.

Principalul contraargument se sprijina pe profunda imoralitate a relatiei incestuoase. Nu am de gand sa contest caracterul imoral, desi, revazand romanul autobiografic al lui Anaïs Nin, Incest, parca as fi tentat sa o fac. Nici nu cred ca e cazul sa argumentez prin recursul la psihanaliza impotriva definirii ca "act contra naturii". Ceea ce ma deranjeaza in discutiile pe marginea acestui subiect este confuzia dintre legea penala si norma morala, confuzie cu care nu ne intalnim doar in aceasta speta.

Legea penala este menita sa ne apere de acte care ar putea periclita societatea in ansamblul ei – si implicit pe fiecare dintre noi. Nu-l inchidem pe ucigas pentru ca e imoral sa ucizi (ar trebui sa aplicam acelasi tratament si calaului), ci pentru a-l impiedica sa ia si viata altor semeni si – mai ales – pentru a-i descuraja pe cei tentati sa procedeze la fel. Unii spun ca exista in legea penala si o componenta de razbunare – o minima reparatie oferita victimei. La fel procedam cu hotii, cu violatorii, cu cei care abuzeaza de functia publica si asa mai departe.

Asta nu ne impiedica sa-i condamnam in plan moral pe cei care mint, care profita de nestiinta celorlalti, a celor lasi etc. Dar, intr-o societate laica, norma morala nu trebuie automat transformata in lege penala. Exista chiar situatii in care legea penala este indreptata impotriva unora care nu pot fi acuzati de imoralitate (mamei care fura pentr