Echipajul unei nave greceşti, din care fac parte şi trei marinari români, a fost capturat de piraţii somalezi, joi seara, în Golful Aden, a transmis CNN, citând oficiali ai Guvernului Greciei.
Nava Titan, proprietatea Companiei Albamar Shipping, a fost atacată de piraţi în timp ce transporta fier vechi către Coreea de Sud.
Echipajul este format din 24 de membri, printre care 17 filipinezi, trei greci, trei români şi un ucrainean.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor (SLN), Adrian Mihălcioiu, a declarat că, deocamdată, nu ştie nimic despre acest nou atac pirateresc în care sunt implicaţi şi marinari români.
Referitor la cazul celor doi marinari români luaţi ostatici de piraţii somalezi, în Golful Aden, luna trecută, reprezentantul SLN a declarat că nu se mai ştie nimic.
„Nu se mai ştie nimic, este închis orice canal de comunicare. S-a petrecut aşa cum intuiam, adică armatorul nu a acţionat repede în negocierile cu piraţii şi acum piraţii au întrerupt comunicarea", a afirmat Adrian Mihălcioiu.
Potrivit acestuia, în urma altor cazuri de atacuri piratereşti s-a dovedit că negocierile cu piraţii somalezi durează 10-15 zile, apoi, dacă nu se ajunge la nici o înţelegere, piraţii întrerup căile de comunicare.
La începutul lunii în curs, directorul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), Dorel Constantin Onaca, îşi exprimase convingerea că armatorul grec va rezolva problema marinarilor răpiţi în cel mult 72 de ore, pentru că acesta cunoaşte cel mai bine situaţia din zonă şi ştie exact ce trebuie făcut pentru eliberarea marinarilor şi a navei.
Directorul ARSVOM a declarat că marinarii sunt sănătoşi, aceştia putând comunica cu familiile, armatorul grec nesolicitând însă sprijin în rezolvarea situaţiei.
„Armatorul grec a mai avut incidente de acest gen, el ştie foarte bine cum se procedeaz