Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hasotti, umilit la congres

Publicat in Ziua Constanta, luni 23 martie 2009 ·

Schimbarea la nivel central a conducerii PNL ar putea conduce la „fortificarea echipelor din teritoriu"

După două zile maraton, cei peste 1.400 de delegaţi liberali prezenţi la Congresul Extraordinar al PNL au ales schimbarea radicală a conducerii centrale a partidului. Tandemul Crin Antonescu - Ludovic Orban a câştigat detaşat în faţa echipei Tăriceanu. Printre perdanţii de seamă ai competiţiei interne se află şi fostul vicepreşedinte, senatorul Puiu Haşotti, devenit simplu membru de partid.

Vântul schimbării a suflat puternic în Partidul Naţional Liberal şi, în pofida unor manevre folosite de unii lideri judeţeni pentru a influenţa votul într-un fel sau altul şi a stricteţii impuse în procesul de votare, a produs efectul dorit de majoritate: aducerea unei echipe noi la cârma partidului. Organizaţia judeţeană a PNL Constanţa a fost formată din 42 de persoane desemnate în cadrul ultimei şedinţe a Delegaţiei Permanente Judeţene. Numai că din motive de sănătate - cum ne-a declarat preşedintele PNL Constanţa, deputatul Gheorghe Dragomir - sau din motive ce au rămas necunoscute inclusiv celor direct vizaţi, unele persoane au fost înlocuite. Printre cei ce n-au mai participat la Congresul extraordinar al PNL s-au aflat: Valentin Şerbănescu - membru în Biroul Politic Teritorial, Gheorghe Grameni - primarul comunei Mihai Viteazu şi Doru Luţac - fost membru AP. Despre primii doi, Dragomir a explicat că starea de sănătate nu le-a permis deplasarea şi s-a recurs la înlocuirea lor. Ultimul, Doru Luţac, a aflat cu puţin timp înainte de eveniment că nu va participa la congres. Motivul nu-l ştie nici el, însă era lesne de înţeles că, fiind colegul lui Max Bădin - susţinător declarat al lui Crin Antonescu şi al echipei acestuia -, votul său ar fi înclinat balanţa în favoarea contra-candidatului lui Călin Popescu Tăriceanu, favoritul ex-vicepreşedinte

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 24 minute
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 52 minute
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

VIDEO O statuie a lui Evgheni Prigojin, dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg

HotNews acum 35 minute
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, mort într-un accident aviatic în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă la mormântul său din Sankt Petersburg. Statuie

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum o ora
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum o ora
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 3 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum 2 ore
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 7 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 2 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

24°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°