Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campion mondial devine pilotul cu cele mai multe victorii!

Publicat in Jurnalul, luni 23 martie 2009 ·

Consiliul mondial al automobilului, o entitate a FIA, a decis în urmă cu câteva zile să modifice modul în care va fi atribuit titlul de campion mondial de Formula 1. Astfel, cununa cu lauri în Marele Circ va ajunge la învingătorul celor mai multe curse, şi nu ca până acum, celui care totaliza cel mai mare număr de puncte!

Noul sistem de atribuire a titlului mondial al piloţilor va fi instaurat în 2010, a afirmat Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor pentru Formula 1, într-un interviu acordat la BBC Radio 5 live. "Sistemul va fi introdus anul viitor", a declarat Bernie Ecclestone, citat de Agerpres. Eclestone a recunoscut implicit că reforma dorită de Federaţia internaţională de automobilism (FIA), dar contestată de Asociaţia echipelor din F1 (Fota) nu va intra în vigoare anul acesta. Încă de vineri, FIA afirmase într-un comunicat că "dacă, pentru orice motiv, echipele de F1 nu sunt de acord cu noul sistem, punerea sa în aplicare va fi amânată pentru 2010", aceasta fiind ultima declaraţie oficială a FIA.

Consiliul mondial al automobilului, o entitate a FIA, a decis în urmă cu câteva zile să modifice modul în care va fi atribuit titlul de campion mondial de Formula 1. Astfel, cununa cu lauri în Marele Circ va ajunge la învingătorul celor mai multe curse, şi nu ca până acum, celui care totaliza cel mai mare număr de puncte!

Noul sistem de atribuire a titlului mondial al piloţilor va fi instaurat în 2010, a afirmat Bernie Ecclestone, deţinătorul drepturilor pentru Formula 1, într-un interviu acordat la BBC Radio 5 live. "Sistemul va fi introdus anul viitor", a declarat Bernie Ecclestone, citat de Agerpres. Eclestone a recunoscut implicit că reforma dorită de Federaţia internaţională de automobilism (FIA), dar contestată de Asociaţia echipelor din F1 (Fota) nu va intra în vigoare anul acesta. Încă de vineri, FIA afirmase

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Corvinul Hunedoara a primit licența de participare în competițiile europene

Press Alert acum 3 ore
< p> UEFA, forul continental al fotbalului european, a comunicat joi Federației Române de Fotbal decizia cu privire la solicitarea clubului Corvinul 1921 Hunedoara de acordare a licenței de participare în competițiile europene. În urma analizării do

Polonia şi Grecia cer un ”scut” antiaerian în Uniunea Europeană. ”Europa va fi sigură atât timp cât cerul de deasupra capului va fi sigur”, îi scriu Tusk şi Mitsotakis lui von der Leyen, după străpungerea spaţilor aeriene ale României şi Poloniei de rachete şi drone ruse

News.ro acum 44 minute
Polonia şi Grecia au cerut joi Uniunii Europene (UE) să se doteze cu un ”scut” anti-aerian, pentru a se apăra mai bine, în plin război între Rusia şi Ucraina, anunţă cele două într-un comunicat comun, relatează AFP. ”Europa va fi sigură atât timp câ

Marcel CIOLACU, despre audierea generalilor Florin Coldea și Dumitru Dumbravă la DNA: „Să nu mai trăim ce am trăit, trebuie un echilibru”

Gandul acum o ora
Marcel Ciolacu, președintele PSD, a comentat, la România TV, chemarea generalilor Coldea și Dumbravă la Direcția Națională Anticorupție, sub acuzația de trafic de influență și spălare de bani. Marcel Ciolacu, președintele PSD și premierul României,

Scholz spune că Uniunea Europeană are nevoie de o colaborare militară mai strânsă

G4Media acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz spune că Europa are nevoie de o colaborare militară mai strânsă şi că este în favoarea capacităţii armelor nucleare franceze de descurajare, aşa cum a sugerat preşedintele Emmanuel Macron, pentru a răspunde la ceea ce l

SUA pregătesc un nou pachet de ajutor de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina

Mediafax acum o ora
SUA vor anunţa pe 24 mai un pachet de ajutor militar de 275 de milioane de dolari pentru Ucraina, conform AP. Pachetul va include rachete pentru sistemele HIMARS, precum şi proiectile de artilerie de 155 mm şi 105 mm.

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Florian Coldea, audiat la DNA - Ciolacu: Eu observ o activitate la DNA, văd că şi la oamenii politici nu s-a ţinut cont de vreo culoare politică, văd premieri, că nu mai sunt luaţi inculpaţii noaptea. Adică lucrurile sunt într-o normalitate

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, întrebat despre situaţia fostului şef din Serviciul Român de Informaţii Florian Coldea, chemat la DNA, joi, că ”lucrurile sunt într-o normalitate”, iar oamenii nu mai sunt chemaţi noaptea la audieri. ”Ce-mi dores

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 6 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

VIDEO+FOTO Cum au sărbătorit jucătorii celor de la U-BT Cluj-Napoca al patrulea titlu consecutiv? Cu tradiționala baie în Someș!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Baschetbaliștii de la U-BT Cluj-Napoca au o tradiție atunci când se impun într-o competiție, să facă baie în Someș, indiferent de anotimp.

Biletele pentru urcarea în Turnul Eiffel se scumpesc cu 20%, începând din 17 iunie

Adevarul acum 4 ore
Accesul în Turnul Eiffel va fi mai scump cu 20%, până la 35,30 euro, începând cu data de 17 iunie, o decizie justificată de criza sanitară şi urmele de plumb descoperite cu prilejul lucrărilor de renovare, şi care ar urma să fie validată până sâmbăt

Vremea

București
acum

17°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
lun.

12°/20°
Iasi
acum

19°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

11°/16°
Constanta
acum

16°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

14°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

12°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/19°
Timisoara
acum

17°
vin.

15°/21°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

13°/25°