Sorin Ioniţă: "Legiuni întregi de economişti din Vest şi Est deopotrivă cântăresc săptămânile astea măsurile anticriză de discutat la Summitul G20 din 2 aprilie, în vreme ce guvernele naţionale se scarpină sub căciulă, întrebându-se pe ce butoane să mai apese pentru ca economiile letargice să răspundă la stimulente."

Barack Obama scade substanţial în popularitate pentru că, după cum era de aşteptat, nu e Mântuitorul care va sufla peste ape ca să aducă fericirea omenirii, ci un politician de aparat cu darul vorbirii, dar care trebuie să ţină seama de realităţi, să-şi satisfacă partidul şi grupurile de lobby care l-au susţinut, spre dezamăgirea fanilor naivi. Iar Comisia Europeană are de făcut faţă unui asalt intens de idei periculoase, care ameninţă să slăbească piaţa unică, pilonul de bază al integrării comunitare.

Când politicienii din Franţa, Germania sau Ungaria critică fervent Comisia că nu se implică destul în combaterea crizei, ei vor să spună, paradoxal, că echipa lui Barosso se implică de fapt prea mult: adică îşi îndeplineşte prea energic rolul constituţional de a da peste degete guvernelor care alunecă în protecţionism populist. Aproape toate capitalele europene vor să dea ajutoare de stat discrete propriilor firme; de exemplu, oficiali francezi au sugerat lui Renault şi Peugeot că ar trebui să-şi mute producţia din Slovacia şi Slovenia înapoi în Franţa, pentru a beneficia de susţinere. Doar Comisia poate apăra libera concurenţă şi piaţa deschisă, care a adus Europei atâta prosperitate, de derivele mioape care ţintesc doar termenul scurt şi care pot escalada până la destrămarea Uniunii.

Aşa cum este ea, lipsită de o constituţie grandioasă şi condusă într-un aranjament semidemocratic de o Comisie numită prin negocieri de culise şi un Consiliu care exprimă voinţa guvernelor, Uniunea Europeană este cel mai reuşit exemplu d