Adesea, tinerele mame pot trece foarte uşor de la entuziasm la cea mai neagră depresie... Prinse între sentimentul unic ce urmează naşterii şi dorinţa îngrijirii perfecte a copilului, asaltate de nenumăratele exigenţe, schimbări, sfaturi contradictorii, informaţii nesfârşite legate de această nouă etapă din viaţa lor, ele devin extrem de sensibile şi vulnerabile la cel mai banal simptom al micuţului.
Aşa se întâmplă şi în cazul dermatitei de scutec, afecţiune foarte răspândită, dar în cele mai multe cazuri inofensivă, care reprezintă circa 10%-20% dintre suferinţele dermatologice pediatrice. Se apreciază că 35% dintre copii au prezentat cel puţin o dată un astfel de episod. Totuşi, în condiţiile în care de cele mai multe ori dermatita se rezolvă acasă prin mijloace igienice, fără să se ajungă la medic, se apreciază că frecvenţa sa este de fapt mult mai mare.
Umezeală, lipsă de aer, factori iritativi Frecvent, părinţii se alarmează sau chiar se culpabilizează considerând că lipsa lor de cunoştinţe, aptitudini sau atenţie a generat suferinţa copilului, care la rândul său are grijă să îşi trâmbiţeze zgomotos nemulţumirea, sporind astfel anxietatea celor care îl îngrijesc. Totuşi, lucrurile nu stau deloc aşa. Cauzele depăşirii barierelor fiziologice de apărare a pielii şi ale apariţiei dermatitei sunt încă discutate. În principiu, este efectul conjugat al umezelii, al lipsei de aeraţie, al căldurii locale asupra unor abundente resturi organice, la care se adaugă factori iritativi sau alergici. Urina şi mai ales fecalele, prin efectul amoniacului şi acţiunea enzimelor din scaun, modifică ph-ul normal al pielii (care este de 4,5-5,5) şi produc macerarea tegumentelor, fragilizarea lor şi distrugerea florei microbiene locale, expunând tegumentul acţiunii unor agenţi patogeni.
La asta se adaugă efectul fizic al frecării scutecu
