Sursa: Zoltan Lorencz
Încercaţi să vi-l imaginaţi preşedinte al României. E un exerciţiu amuzant, nu-i aşa? Acum faceţi un efort de memorie. Imaginaţi-vă perioada dinainte de momentul „dragă Stolo”. Vi-l imaginaţi premier pe Traian Băsescu, dar preşedinte, o, totuşi, nu! Azi, pare de la sine înţeles că Traian Băsescu se pregăteşte pentru încă cinci ani de putere în România. În total, zece.
Acest tip de exerciţii demonstrează că totul e posibil, eventual cu puţin ajutor din afară (ar zice conspiraţioniştii). Şi totuşi, Crin Antonescu are şansele lui. N-aş fi crezut în ele dacă congresul PNL n-ar fi fost transformat de principalele televiziuni de ştiri în eveniment de prima mână şi, mai ales, dacă alegerea noului lider al PNL n-ar fi fost urmată de atacuri puternice dinspre persoane extrem de apropiate preşedintelui Traian Băsescu (care pe bloguri, care prin ziare). Am aflat, astfel, că „Chucky”, exhibiţionistul care confundă monarhia cu republica şi care a născut peste noapte crinolatrii şi crinomanii, are şanse să ajungă mai degrabă regele Spaniei decât preşedintele României. Trebuie să recunoaşteţi: a fost un festival editorialistic-literar!
Dar în această mirifică parte de lume, se spune că nu exişti dacă nu eşti înjurat (chiar şi aşa, cu graţie.) Ei bine, Crin Antonescu s-a trezit dintr-odată că există. Ecuaţia e simplă: până în noaptea de vineri spre sâmbătă, vorbeam despre un tango pentru prezidenţiale. O plicitiseală adică, la capătul căreia Traian Băsescu îi va fi dat bătăiţă, din nou, lui Mircea Geaonă. Acum, dincolo de dansul tandru al celor doi, mai ţopăie cineva. Cu figura lui de rocker la cască, Crin Antonescu e luat în serios tocmai pentru că nu are trecut (i se vor găsi pete negre, dar puţine, care vor părea mai degrabă pete de culoare), nu are mari fapte de arme (deci riscul de a fi greşit e minim) şi are un discur