Prezentatorul emisiunii „'Neaţa cu Răzvan şi Dani" a dezvăluit în această dimineaţă, că este un fan al lui constănţean Radu Ştefan Mazăre, dar că după ce s-a auzit că e mai tare la bărci decât el, primarul Constanţei abia l-a mai salutat.
„Îmi place Mazăre în unele lucruri şi în altele nu prea", a declarat Dan Oţil, la intervenţia pe care a avut-o în această dimineaţă. În contextul viitoarei apariţii a primarului Constanţei pe scenă, într-o prezentare a designerului Mihaela Drafta, invitată la emisiunea de la Antena 1, Dani, a explicat care sunt lucrurile care nu-i plac la primarul Mazăre. „Am avut un eveniment cu bărci vara trecută, în scop caritabil, şi omul m-a luat atât de în serios când cineva din anturaj i-a spus că eu conduc foarte bine barca şi fac asta de mic... şi omul n-a mai vorbit cu mine aproape deloc, abia m-a salutat".
Dan Oţil a mai adăugat că motivele adevărate pentru care chiar îl apreciază pe edilul tomitan fac referire la faptul că „este un sportiv desăvârşit, că şi-a dus copilul pe un drum foarte interesant şi că trage de velele alea în fiecare vară". Prezentatorul emisiunii „'Neaţa cu Răzvan şi Dani" a dezvăluit în această dimineaţă, că este un fan al lui constănţean Radu Ştefan Mazăre, dar că după ce s-a auzit că e mai tare la bărci decât el, primarul Constanţei abia l-a mai salutat.
„Îmi place Mazăre în unele lucruri şi în altele nu prea", a declarat Dan Oţil, la intervenţia pe care a avut-o în această dimineaţă. În contextul viitoarei apariţii a primarului Constanţei pe scenă, într-o prezentare a designerului Mihaela Drafta, invitată la emisiunea de la Antena 1, Dani, a explicat care sunt lucrurile care nu-i plac la primarul Mazăre. „Am avut un eveniment cu bărci vara trecută, în scop caritabil, şi omul m-a luat atât de în serios când cineva din anturaj i-a spus că eu conduc foarte bine barca şi fac asta de mic... şi omul