Este un spectacol lung, de aproximativ patru ore, bazat ca intentie pe expresia nonverbala, in care s-a investit mult efort - pentru costume si miscarea scenica -,
lipsit insa de atractia comunicarii unor idei clare si de efecte emotionale. "Epopeea lui Ghilgamesh" s-a vrut a fi un spectacol cultural, dar rezultatul e neconvingator.
Dupa ce publicul asteapta in foaier sa se faca ora inceperii spectacolului, i se da voie sa patrunda in sala, unde, pe scena, Demonul (Ionel Mihailescu) il priveste insistent, avand in spate o ciudata biblioteca si... incepe ilustrarea legendei. Se sugereaza ca a fost odata in cetatea Uruk un rege tiran, Ghilgamesh (Tudor Aaron Istodor), iar populatia revoltata se adreseaza zeilor. Acestia il vor creea pe Enkidu (Istvan Teglas), dintr-un salbatic ce va fi civilizat prin relatia erotica pe care o va avea cu o curtezana. Enkidu se lupta cu Ghilgamesh, iar pana la urma vor deveni... prieteni. Impreuna pornesc o lunga aventura, lupta cu Taurul ceresc ce va fi ucis, dar zeii il vor ucide apoi pe Enkidu a carui moarte il va marca profund pe Ghilgamesh ce porneste in cautarea vietii vesnice, se va intalni cu Utnapishtim etc. Acest fir al actiunii ilustrat teatral fragil, cu greu il pot percepe chiar si spectatorii care detin elementare date despre cultura sumero-babiloniana si ce vrea a spune legenda lui Ghilgamesh de e atat de valoroasa cultural, iar pe cei ce n-au fost interesati de acest subiect, spectacolul ii va plictisi. Scenografia - decor (Andrei Both) si costume (Doina Levintza) - propune un cadru fantastic si... atat, fara sa construiasca in mod coerent atmosfera necesara evidentierii unui mesaj, unor idei. Decorul cuprinde la inceput o biblioteca - trimitere poate la biblioteca regelui asirian Assurbanipal din Ninive, unde s-au gasit tablitele cu legenda -, apoi panouri transparente, abil manipulate sa sug
