Nr. 079
24 martie 2009
Persoană de contact: mr. Cristina Iacobuţ, tel.: 0722.380.138
Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro
Scorpionii Roşii îi instruiesc pe militarii irakieni
În baza militară „DRACULA“ a avut loc marţi, 24 martie, întâlnirea comandanţilor care au acelaşi obiectiv pentru cele trei provincii unde acţionează militari români şi americani: asigurarea unui mediu stabil şi sigur pentru toţi locuitorii din AL MUTHANNA, DHI QAR şi MAYSAN din sudul Irakului.
Locotenent-colonelul Gabriel TOMA şi militari din statul major al Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab“ au fost gazdele întâlnirii, la care au participat comandantul Brigăzii 4 Cavalerie americană, colonelul Philip BATTAGLIA, comandantul Diviziei 10 irakiene, generalul de brigadă Jabaar NIMAH, şi militari din cele trei armate implicate în instruirea forţelor irakiene.
În cadrul întâlnirii au fost prezentate programele de instruire a forţelor speciale irakiene şi planificarea acţiunilor de asistenţă umanitară ale militarilor români, care se vor derula în următoarele luni.
Instruirea militarilor irakieni va începe în aprilie şi va consta în pregătire fizică, instrucţie tactică de specialitate, pregătire sanitară şi genistică, instrucţia tragerii. După parcurgerea întregului program de instruire, militarii irakieni vor fi în măsură să execute misiuni în zona de responsabilitate care a fost predată autorităţilor locale încă din 2007.
Pregătirea militarilor irakieni este misiunea principală a detaşamentului de instruire, iar capacitatea Scorpionilor Roşii de a-i instrui pe militarii irakieni a fost apreciată de colonelul Philip BATTAGLIA: „Scorpionii Roşii sunt o unitate foarte bine antrenată, foarte bine pregătită, experimentată, în măsură să-i instruiască foarte bine pe militarii irakieni.“
General