Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Timişoara: Conflictul Balint - Chivorchian trebuie închis până la meciul cu Buzău

Publicat in Adevarul, miercuri 25 martie 2009 ·

Gabi Balint a declarat că regretă ieşirea la adresa lui Gheorghe Chivorchian şi că doreşte să îndrepte situaţia.

„E o problemă internă şi am să o rezolv. La supărare se spun şi se fac multe. Lipsă de tact a fost din partea mea, în acest caz. Eram supărat că jocul nu a mers în prima repriză, am mers la vestiare şi atunci a intrat domnul Chivorchian. Nu şi-a ales bine momentul, mai ales că ştiam că va veni să îmi reproşeze jocul prost al echipei, şi atunci am răbufnit. Aşa sunt eu, mai instinctual, nu sunt dus prea mult pe la biserică. Eu am izbucnit, tot eu am să rezolv situaţia”, a spus antrenorul lui „Poli”.

Tehnicianul a dezvăluit şi că a avut o discuţie cu patronul Marian Iancu. Principala preocupare a lui Balint va fi creşterea jocului echipei până la următorul meci. „Nu e vorba de cerut scuze sau de altceva, am eu probleme mult mai importante de rezolvat la echipă. Am avut o discuţie cu Marian Iancu şi ştiu ce am de făcut de acum. Mi-a spus să vedem ce facem că sunt probleme mari şi nu mai merge aşa. În două săptămâni, până la meciul cu Buzăul, jocul nostru va fi altul”, a promis Gabi Balint.

Balint: „Am greşit”

Antrenorul echipei bănăţene a dat şi detalii despre evenimentele petrecute în pauza meciului cu CS Otopeni. „A venit la vestiare, însă nu a dat nici un sfat, nici o indicaţie tactică. De fapt, nu a apucat să zică nimic, pentru că eram extrem de nervos. Mi-am pierdut controlul, recunosc, e doar vina mea. Am vrut să rămân singur, să-mi limpezesc gândurile şi în astfel de momente, nu suport să am pe cineva în preajmă. Ăsta sunt eu, nu sunt un tip conflictual, dar fotbalul naşte multă pasiune, dar şi tensiune. Eu am provocat incidentul, tot eu o să-l revolv”, a spus Gabi Balint.

Preşedintele clubului s-a implicat în rezolvarea problemei. „Ca de obicei, dreptatea e împărţită, nu am fost acolo, nu vreau

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 8 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 7 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 7 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 7 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 4 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 7 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 11 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Accident feroviar în Maramureș Un copil de trei ani a murit după ce a fost prins sub roțile unui vagon de tren

Ziua Constanta acum 6 ore
Accident feroviar în Maramureș, azi, 21 iunie 2024! "Un copil în vârstă de trei ani a fost surprins sub roata unui vagon. Din păcate, acesta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa (...) Se va interveni pentru degajarea corpului de pe liniile de ca

Atenționare de călătorie pentru români. Cresc timpii de așteptare la granița cu Bulgaria, în minivacanța de Rusalii

Ziare.com acum 6 ore
În perioada 21 - 24 iunie, este aşteptată o creştere a timpilor de aşteptare la trecerea prin punctele de frontieră bulgare, cu precădere pentru data de 21 iunie pe sensul către Republica Bulgaria şi, respectiv, pentru 24 iunie, pe sensul către Româ

Ambasada SUA: Decizia preşedintelui României Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO e un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Alianţei

News.ro acum 8 ore
Reprezentanţii Ambasadei Statelor Unite au precizat că decizia preşedintelui Klaus Iohannis de a-şi retrage candidatura pentru funcţia de secretar general al NATO este un exemplu al angajamentului său de a asigura unitatea şi consensul în cadrul Ali

Vremea

București
acum

21°
sâm.

21°/35°
dum.

19°/37°
lun.

21°/35°
mar.

19°/32°
Iasi
acum

18°
sâm.

18°/32°
dum.

17°/28°
lun.

19°/25°
mar.

16°/25°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

20°/32°
dum.

18°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/27°
Timisoara
acum

22°
sâm.

22°/38°
dum.

19°/32°
lun.

19°/31°
mar.

15°/32°