De la înălţimea satului medieval Eze proptit în munte, te întrebi unde se termină marea şi unde începe cerul . Puteţi să mă invidiaţi. M-am pierdut, pentru câteva ore liniştite şi frumoase, într-un sat cu nume de zeiţă, între Nisa şi Monaco. Ştiam chiar înainte de a pleca de-acasă că o să-mi placă Eze. Mă însărcinaseră cei şapte cu care plănuisem escapada pe Coasta de Azur să le fac programul. Să nu mergem în vacanţă ca nişte bezmetici, fără un minimum de planificare. Şi le-am făcut program de şaptesprezece pagini.

Ca să mă ţină minte. La pagina doisprezece, scria negru pe alb: Eze Village. Cu autobuzul 112 de la Gare Routière, din Nisa. Ştiam c-o să găsim în Eze ceasul cu turn al bisericii baroce, o grădină exotică şi două parfumerii: Galimard şi Fragonard.

Le-am găsit pe toate şi mai mult decât atât. Am descoperit o bijuterie de sat medieval, cu străzi înguste şi case înalte din piatră, cu uşi mici şi felinare în forme neobişnuite, cu flori colorate în vase de lut.

Un sat cocoţat în vârful unui munte, învârtit pe alei până-n vârf, iar în vârf, grădina Raiului. Cu intrare ieftină, 3 euro de căciulă, şi fără întrebări gen „când şi cum ai păcătuit”.

Zeiţele lui Jean-Philippe Richard

Nici nu intri bine în „Le Jardin d’Eze” că te-ntâmpină o zeiţă cu o întrebare încuietoare. „Justine ou Isis?”. Tot ea îţi dă şi răspunsul pe-o plăcuţă de gresie albă: „Vous m’avez reconnue... Je suis la même. Et pourtant autre”. La 429 de metri deasupra mării, grădina exotică din Eze e o expoziţie în aer liber: aici Margot, acolo Celine, puţin mai sus Anais, mai departe Mélissandre, toate răspândite printre plante cu denumiri necunoscute.

Sunt „zeiţele pământului”, sculptate de Jean-Philippe Richard, care-ţi călăuzesc ochii şi paşii prin grădină. Fiecare cu povestea, cu poezia ei. Isabeau îşi descrie exis