Emilian Marcu S-a tot vorbit, s-au tot croit la "planuri din cutite si pahara" (vorba poetului), despre drumurile din Romania si mai ales despre mult visatele si atat de asteptatele autostrazi. A promite nu costa. S-a tot spus, si pe buna dreptate, ca nu putem sa ne consideram o tara europeana, tara a anilor 2009, fara a avea acest minim atat de necesar. In 1991, am facut o calatorie in Portugalia. Erau niste drumuri cu mult mai proaste decat la noi. In toamna acelui an a inceput acolo o puternica si serioasa campanie de reabilitare a drumurilor si de construire de autostrazi. Terenul din Portugalia pare aproape imposibil de construit asa ceva. Munti pietrosi, stanci uriase, peste tot. Dar, cand am fost in 1992 si in 1993, drumurile erau de nerecunoscut. Autostrazi lungi de sute de kilometri de la nord la sud si de la est la vest legau marile si micile localitati intre ele. O adevarata placere sa calatoresti in asemenea conditii. Ascultand acasa multiplele promisiuni ale tuturor celor care voiau sa acceada la putere, pe data am fost tentat sa-i cred. Vazusem minunea ce se produsese in Portugalia, tara care nici ea nu era, la acea data, membra a Uniunii Europene. Daca la ei se putuse realiza asa ceva, de ce la noi nu ar fi posibil, mi-am zis? Ah, sfanta naivitate! Uitasem definitiv ca eu traiesc in Romania si nu in alta parte. Fiecare campanie electorala din ultimii douazeci de ani, si nu au fost deloc putine, debuta cu spectaculoase promisiuni de construire iar, acolo unde era cazul, de modernizare de autostrazi.
Aceasta tema era, si este, calul de bataie si vaca de muls voturi de la electorat. Daca ar fi fost sa se construiasca aceste autostrazi atat de promise, am fi avut la ora aceasta o tara fara nici o palma de teren arabil. Ar fi fost peste intreaga Romanie numai autostrazi. Raiul pe pamant al autostrazilor, ce mai! Mii de kilometri se promi