Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oprescu, acuzat ca nu atrage fonduri pentru proiectele municipale

Publicat in Romania Libera, joi 26 martie 2009 ·

Viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu, l-a acuzat, ieri, pe primarul general Sorin Oprescu ca anul trecut nu a reusit sa faca nici o finantare pentru proiectele care urmau sa fie demarate in 2009. "In clipa asta, Bucurestiul are nevoie acuta de un primar general. Anul 2009 este al doilea an ratat din punct de vedere investitional pentru Primaria Capitalei. Singurul care poate sa initieze proiecte de acest gen, de finantare, este ordonatorul principal de credite, adica primarul general, prin lege.

Anul acesta suntem in situatia de a alege din proiectele care sunt in derulare de anul trecut, adica unele pe care le finantam si pe altele pe care nu le finantam. Nu putem sa ne gandim la deschiderea de proiecte noi, din lipsa de bani, in comparatie cu primele patru luni de mandat ale fostului primar general Adriean Videanu, care avea deja finantari de 500 milioane de euro", a explicat viceprimarul general. El a adaugat ca, pana pe data de 15 aprilie a.c., trebuie adoptat bugetul local, altfel Primaria Capitalei nu poate face nici un fel de plati. Viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu, l-a acuzat, ieri, pe primarul general Sorin Oprescu ca anul trecut nu a reusit sa faca nici o finantare pentru proiectele care urmau sa fie demarate in 2009. "In clipa asta, Bucurestiul are nevoie acuta de un primar general. Anul 2009 este al doilea an ratat din punct de vedere investitional pentru Primaria Capitalei. Singurul care poate sa initieze proiecte de acest gen, de finantare, este ordonatorul principal de credite, adica primarul general, prin lege.

Anul acesta suntem in situatia de a alege din proiectele care sunt in derulare de anul trecut, adica unele pe care le finantam si pe altele pe care nu le finantam. Nu putem sa ne gandim la deschiderea de proiecte noi, din lipsa de bani, in comparatie cu primele patru luni de mandat ale fostului primar gener

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Dedeman despre explozia violentă de la magazinul din Botoșani! Mai multe persoane au fost rănite

Ziua Constanta acum 31 minute
Reprezentanții Dedeman au oferit astăzi un punct de vedere după explozia violentă de la magazinul din Botoșani. Potrivit unui comunicat oficial, astăzi, 7 iunie 2024, în jurul orei 10:30, în incinta magazinului Dedeman Botoșani, a avut loc o exploz

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum o ora
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum o ora
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 19 minute
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Legătură directă cu Statele: Primul zbor direct către SUA, după 20 de ani, a decolat de pe aeroportul Otopeni

Mediafax acum 3 ore
Zborul companiei aeriene HiSky a decolat de pe Aeroportul Internaţional „Henri Coandă” din Bucureşti la ora 9.00, cu destinaţia New York. Este primul zbor transatlantic direct, cu plecare din România, efectuat de o companie aeriană de linie, după ma

Nicu Covaci, internat la secția ATI a Spitalului Județean Timișoara

Ziua Constanta acum o ora
Artistul Nicu Covaci a fost internat la secția ATI a Spitalului Județean Constanța, noaptea trecută, însă colegii săi de trupă au transmis că starea artistului în vârstă de 76 de ani este stabilă, notează Știri pe Surse. „Nicu Covaci este într-o sta

Încrederea ucrainenilor în Zelenski, la cel mai scăzut nivel după începerea războiului. Sondaj

HotNews acum 16 minute
Aproape 60% dintre ucraineni au în continuare încredere în președintele Volodimir Zelenski după mai mult de doi ani de război, însă acest indicator este la cel mai scăzut nivel din februarie 2022 încoace, iar simpatia pentru liderul de la Kiev este

(P) Nicolae Ciucă: Fiecare dintre voi are dreptul şi şansa de a-şi decide propriul destin. Duminică, votaţi cu inima!

News.ro acum 2 ore
Dragi români, Astăzi, la finalul acestei campanii electorale, mă adresez dumneavoastră cu inima plină de mândrie şi respect - pentru ţara noastră şi pentru viitorul nostru comun. Pentru că aceste alegeri ne pun în faţa unei decizii care va modela vi

Sondaj la comanda PSD: Gabriela Firea, pe primul loc în intențiile de vot, urmată de Nicușor Dan și Cristian Popescu Piedone

HotNews acum o ora
​Candidata PSD Gabriela Firea se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 32%, urmată de candidatul independent susținut de Alianţa Dreapta Unită, Nicușor Dan, cotat cu 31%, conform unui sondaj realizat online de Epsil

O ţară europeană pregăteşte scenarii în caz de război. Populaţia, îndemnată să îşi amenajeze spaţii de adăpostire în locuinţele proprii

Mediafax acum 48 minute
Germania a pregătit mai multe scenarii privind declanşarea unui război, în contextul invaziei ruseşti în Ucraina. Experţii recomandă pregătirea subsolurilor şi căutarea unui adăpost acolo, întrucât ei nu se bazează pe buncăre mari pentru toată lumea

Vremea

București
acum

32°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

29°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

29°
vin.

19°/29°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

16°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°