Preşedintele american Barack Obama şi-a încurajat conaţionalii să-i adreseze întrebări pe internet despre starea economiei, promiţând că în această dimineaţă, începând cu ora 9.00 (16.00 - ora României), va răspunde online la unele dintre acestea. Astfel, doritorii pot introduce diverse întrebări (şi chiar imagini) pe pagina Casei Albe, la secţiunea „Open for Questions” („Deschis întrebărilor”), la adresa de web www.whitehouse.gov. Totodată, ei sunt invitaţi să acorde puncte celor mai bune observaţii.
Potrivit Casei Albe, „Open for Questions” este o încercare de a face să crească transparenţa şi de a le oferi americanilor de rând, de pe întregul teritoriu al SUA, „o linie directă cu guvernul”, aşa cum s-a promis în campania electorală. „Proiectul reprezintă o oportunitate pentru mine de a afla, prin intermediul unui computer, care sunt subiectele ce îi preocupă pe americani”, a explicat Obama într-un mesaj postat pe site-ul Casei Albe.
Neîncredere în relansarea economiei
Tot marţi, în a doua mare conferinţă de presă a preşedinţiei sale, transmisă la o oră de maximă audienţă, Barack Obama şi-a promovat planul de buget în valoare de 3,55 miliarde de dolari.
Cu toate că liderul de la Casa Albă se bucură (încă) de o popularitate de 60% în rândul americanilor, un sondaj recent arată că opiniile acestora în legătură cu politicile sale economice sunt împărţite.