Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Improprietaririle in Grindul Chituc, oprite temporar

Publicat in Ziua Constanta, joi 26 martie 2009 ·

Lămurirea cazurilor de împroprietărire în acea zonă, precum şi punerea în posesie a altor persoane pe sole aflate în aria cu pricina par a fi prioritare pentru actuala conducere a Prefecturii.

În contextul prezentat, juriştii Prefecturii Constanţa urmăresc fiecare pas făcut de primăriile din zona Grindului Chituc. Aşa se explică şi ultima acţiunea în instanţă, intentată de prefectul judeţului Constanţa, Tit Liviu Brăiloiu. În data de 24 martie, pe rolul Tribunalului Constanţa, Secţia Contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul 3208/118/2009, protagoniştii fiind prefectul judeţului Constanţa, în calitate de reclamant, şi Consiliul Local Corbu - pârât. Obiectul dosarului: „anulare act emis de autorităţi publice locale". Concret, prefectul Tit Liviu Brăiloiu a apelat la instanţă pentru a anula Hotărârea Consiliului Local Corbu nr. 1 din data de 29 ianuarie anul curent, privind aprobarea transferului suprafeţei de teren din solele cu deficit de suprafaţă în solele cu excedent de suprafaţă aflate în domeniul privat al comunei Corbu şi la dispoziţia Comisiei locale pentru stabilirea drepturilor de proprietate asupra pământului din localitate.

De fapt, este vorba despre 12 titulari cu drept de proprietate pe terenuri în parcele de pământ arabil şi în cazul cărora s-a constatat că exista un deficit de teren. Astfel, Consiliul Local Corbu a aprobat HCL nr. 1 din 29 ianuarie 2009 prin care a hotărât să dea celor 12 persoane, în completare, diverse suprafeţe de teren în altă parte... Mai precis, în Grindul Chituc. Având în vedere că terenul respectiv face obiectul unui proces aflat pe rolul instanţelor, iar situaţia este încă neclarificată, prefectul Tit Liviu Brăiloiu a solicitat anularea hotărârii adoptată în ianuarie. Aşadar, tentativa autorităţilor locale din Corbu privind împroprietărirea unor persoane în Grindul Chituc a eşuat,

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum o ora
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 2 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

O statuie a lui Evgheni Prigojin, căzut în dizgrația lui Putin, a fost dezvelită la mormântul său din Sankt Petersburg VIDEO

Ziare.com acum o ora
O statuie din bronz a fostului lider al grupului paramilitar Wagner, Evgheni Prigojin, care a murit într-un accident de avion în august 2023, la două luni după o revoltă eşuată în Rusia, a fost dezvelită sâmbătă, 1 iunie, la mormântul său din Sankt

Cântăreața Erika Isac, autoarea celebrei melodii „Macarena”, amenințată cu moartea înaintea unui concert

Adevarul acum o ora
Erika Isac, cântăreața de muzică trap care a împărțit Internetul în două tabere cu celebra sa melodie „Macarena”, a primit sâmbătă, înaintea unui concert pe care urma să-l susțină la Medgidia, amenințări cu moartea.

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 27 minute
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Un bărbat de 74 de ani și-a uitat arma și încărcătoarele pe o stradă din Mureș. Amenda uriașă pe care a primit-o

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 74 de ani a fost amendat sâmbătă, 1 iunie, cu 5.000 de lei, după ce şi-a pierdut o armă şi două încărcătoare în zona unui supermarket din Târgu Mureş. "Poliţiştii din Mureş au fost sesizaţi cu privire la faptul că, pe o stradă din Târgu

ÎPS Teodosie, despre donarea de organe: Organele nepereche nu este moral să le donăm, dar organele pereche putem să le dăm

HotNews acum 2 ore
Arhiepiscopul Tomisului şi-a exprimat public opinia despre donarea de organe, întrebat despre acest subiect într-o emisiune la radio. ÎPS Teodosie consideră că donarea de organe este morală atunci când e vorba despre organele pereche, „dacă suntem c

Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria

Ziarul Financiar acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a fost ghidul copiilor prin Palatul Victoria. Zeci de copii au vizitat sâmbătă clădirea cu ocazia Zilei Internaţionale a Copiilor. Copiii i-au pus întrebări premierului şi s-au fotografiat cu acesta. De asemenea, ei au mers

Cod galben de furtună în Banat. Vezi ce zone sunt vizate

Press Alert acum 2 ore
< p> Adminsitrația Națioanlă de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de furtună pentru o parte din județele Caraș-Severin și Timiș. Avertizarea pe termen scurt anunță „frecvente descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care l

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 5 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°