Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeful DGIPI i-a dat informaţii secrete consulului României la Milano

Publicat in Adevarul, joi 26 martie 2009 ·

Procurorii DNA au confirmat faptul că fostul şef al "Doi şi un sfert", Cornel Şerban, i-a oferit consulului României la Milano, Tiberiu Dinu, listingul convorbirilor telefonice ale unui adversar al ministrului Sănătăţii, Ion Bazac. Informaţiile i-au folosit lui Bazac în demiterea unei persoane din Minister. DNA confirmă faptul că în ancheta privindu-l pe fostul şef al serviciului secret din cadrul Ministerului de Interne, Cornel Şerban, a fost vehiculat numele ministrului Sănătăţii, Ion Bazac.

Potrivit unor informaţii vehiculate în presă, Tiberiu Dinu e cumnatul ministrului Sănătăţii. Mai mult, f iica lui Dinu, Alexandandra, apare în acţionariatul firmei FORZA ROSSA STORE cu Ion Bazac şi cu soţia acestuia.

Consulul României la Milano, Tiberiu Dinu, tatăl Alexandrei Dinu, ar fi apelat la Cornel Şerban pentru a-i pune la dispoziţie listingul convorbirilor telefonice efectuate de la un număr dintr-o reţea mobilă. Aceste date ar fi ajuns la ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, în intenţia de a le folosi pentru îndepărtarea din funcţie a unei persoane din instituţia pe care o coordonează. De asemenea, Cornel Şerban ar fi solicitat, tot la rugămintea consulului român la Milano, date despre un alt post telefonic, susţinând că o rudă a sa din România, nominalizându-l în acest sens pe ministru Bazac, este ameninţată cu moartea.

Prezentăm detaliile complete puse la dispoziţie de DNA:

„A rezultat că, în perioada 27 decembrie 2008-12 ianuarie 2009, inculpatul Şerban Cornel, folosindu-se de poziţia deţinută şi în mod nelegal, a pus la dispoziţia unei persoane oficiale, la solicitarea acesteia, lista detaliată a convorbirilor telefonice efectuate de la un post telefonic înregistrat la o companie de telefonie mobilă. Persoana oficială care solicitase listingul urmărea să folosească acele informaţii care nu erau destinate publicit

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 - Primari: PSD – 37,63%%, PNL – 32,27%%, AUR – 6,28% - rezultate parţiale la ora 20.00 - DOCUMENT

News.ro acum 7 ore
PSD a obţinut 37,63% la votul pentru primari, PNL- 32,27%, iar AUR - 6,28%, rezultatele fiind prezentate de Biroul Electoral Central în urma centralizării voturilor din 97,23% din cele 3186 circumscripţii. Prezenţa la vot a fost de 51,12%. Potrivit

Un cântăreţ de manele a cântat la concertul Coldplay de pe Arena Naţională. Publicul a huiduit - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Un cântăreţ de manele, Babasha, a cântat miercuri seara, la primul concert Coldplay de pe Arena Naţională din Bucureşti. Publicul l-a huiduit tot timpul. Foarte multe persoane au comentat pe reţelele de socializare: „Fără cuvinte”, „Nici o urmă de r

Oprah Winfrey a fost spitalizată cu o problemă "serioasă" la stomac, spune prezentatoarea Gayle King

HotNews acum 3 ore
Oprah Winfrey a ratat o apariţie programată pentru emisiunea "CBS Mornings" din această săptămână, deoarece a fost spitalizată din cauza unei probleme stomacale, a anunţat în direct coprezentatoarea emisiunii, Gayle King, potrivit NY Daily News. Opr

Licitații - 13 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Subscrisa RomInsolv SPRL, administrator judiciar al CONDMAG SA, în reorganizare, vinde prin licitaţie publică online bunuri ale debitoarei, cum ar fi: echipamente pentru sudură, tăiere şi îndoire ţevi, precum şi mijloace de transport (microbuze, aut

George Tuţă susține că are 681 de voturi în plus faţă de Clotilde Armand, înainte de centralizarea voturilor din ultimele 3 secții ale Sectorului 1

HotNews acum 8 ore
Candidatul PNL la Primăria Sectorului Sectorului 1, George Tuţă, a declarat miercuri că are cu 681 de voturi mai mult decât Clotilde Armand, înainte ca Biroul Electoral al sectorului să centralizeze ultimele trei secţii de votare din sector, informe

Liderii G7 au decis: 50 miliarde de dolari din activele ruse îngheţate vor ajunge în Ucraina. Când ajung banii la Kiev

Ziare.com acum 5 ore
Acord al liderilor G7, miercuri seara, 12 iunie, în ce privește cheltuirea a o parte din activele ruse îngheţate. 50 de miliarde de dolari vor ajunge în Ucraina, "înainte de sfârşitul lui 2024", informează AFP. "Există un acord. Ca întotdeauna în G7

Scandal monstru între Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf, în plină stradă: ”Uite ce ai ajuns”. VIDEO

Cancan acum 6 ore
Întâlnire de gradul zero la Snagov, unde Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf au fost protagoniștii unui scandal monstru. Totul a început după ce antrenorul a depus o plângere la poliție – împotriva încă soției sale, sesizare în care o acuză că i

Cererea depusă de Clotilde Armand pentru anularea alegerilor din Sectorul 1, respinsă de BEC

HotNews acum 5 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că în ședința de miercuri a respins mai multe cereri pentru anularea alegerilor locale de duminică, inclusiv pe cea formulată de actualul edil al Sectorului 1, Clotilde Armand. Clotilde ArmandFoto: Inquam Pho

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum 11 ore
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Şapte oferte au fost depuse pentru construcţia primului lot al Drumului Expres Arad-Oradea

Mediafax acum 9 ore
„Un nou pas important pentru construcţia Drumului Expres Arad-Oradea (120,47 km). Pentru contractul necesar execuţiei primului lot (33,7 km) au fost depuse astăzi 7 oferte din partea unor constructori şi Asocieri de constructori din România, Ungaria

Vremea

București
acum

22°
joi

19°/32°
vin.

18°/26°
sâm.

15°/27°
dum.

18°/30°
Iasi
acum

17°
joi

17°/24°
vin.

16°/20°
sâm.

14°/22°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

20°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/24°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

13°/19°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

16°/23°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

15°/30°