Impartiti intre Austria, Rusia si Prusia, polonezii avusesera o viata istorica separata vreme de aproape un secol si jumatate (dupa 1772, 1793, 1795, cele trei impartiri ale Poloniei). Cu rusii (care ocupau jumatate din fostul regat polonez) si cu germanii nu se intelesesera deloc. Cu austriecii relatiile lor fusesera ’’posibile’’. La sfarsitul primului razboi mondial, incredibil, cad in jurul Poloniei toti cei care o inrobisera pana atunci, cade Sankt-Petersburg-ul, cade Viena, cade si Berlinul. Se vorbeste adesea despre noroc in istorie. S-a vorbit si in cazul romanilor la 1918, ei, romanii, fiind pretutindeni in jurul Vechiului Regat, in vest, nord si est, si granitele spatiului lor descatusandu-se pretutindeni.
Dar in cazul polonezilor norocul e o realitate imediat sesizabila. Asa cum fusese si nenorocul. Ideea refacerii statului polonez fusese o preocupare a beligerantilor. Pretutindeni detasamente poloneze luptasera pentru victoriile altora cu speranta ca lupta si pentru victoria lor. Liderii lor se aflau peste tot in Europa (la Paris erau Dmowski si celebrul pianist Paderewski). In armata austriaca, legiunile lor erau conduse de Pilsudski, in Franta de Haller, in Rusia de Dovbor Musnicki (aici polonezii vor lupta si contra bolsevicilor, dar vor fi dezarmati de germani), in Imperiul Britanic pe diverse fronturi (cu cata generozitate isi cheltuiau polonezii sangele pentru o patrie pe care n-o mai aveau, dar pe care si-o doreau fierbinte!).
La 5 noiembrie 1916, Puterile Centrale proclama un regat al polonezilor sub protectia lor. Creatie efemera a unui stat care numai liber nu era. Victoria Antantei generaza alte perspective. La sfarsitul lui 1918, liderii polonezilor incep sa se intoarca acasa. Cel dintai e Pilsudski, care, la 10 noiembrie, intra in Varsovia. Facea parte din mica burghezie lituaniana, student in medicina, instala
