Rezultatul acestei babilonii programatice e ca nu mai indraznim sa spunem ce gindim, dar ca ajungem sa credem toate figurile si vorbele goale pe care sintem siliti sa le ascultam, vizionam si repetam. Aflam, de la supravietuitorii anchetelor, temnitelor si lagarelor de munca bolsevice care au apucat sa lase marturie despre infernul prin care au trecut, ca "reeducarea" s-a facut stiintific, dupa reteta. Astfel, pe linga batai, frig, foame si izolare, doua erau metodele cele mai eficiente. Prima era sa te faca sa nu mai ai incredere in nimeni, nici macar in tine, sa nu mai fii sigur pe nimic, nici pe oameni, nici pe principii. Modul in care se obtinea acest lucru era, de exemplu, introducerea in celula ta, adica in mica ta lume, a unor detinuti noi. Timp de o luna, de exemplu, noii detinuti erau complicii, prietenii tai. Totul decurgea normal, discutai cu ei si pareau ca au cam aceleasi idei cu tine, sau macar ca isi argumentau normal diferentele de opinie, sufereai impreuna cu ei, combateai impreuna cu ei, regaseai impreuna cu ei, chiar si in acele imprejurari carcerale, un graunte de umanitate si de normalitate. Intr-un miez de noapte insa, brusc, acesti prieteni navaleau peste tine, cu bite, lanturi si urlete bestiale, acuzindu-te de cele mai fantastice sau reprosindu-ti cele mai normale lucruri. Erau, brusc, alti oameni. Intorsi cu 180 de grade. Tot ce discutasesi cu ei pina atunci era folosit impotriva ta, si, in plus, iti erau aruncate in circa tot felul de acuzatii noi. Si asta te ducea catre a doua metoda de reeducare. Trebuia fie sa "recunosti", uneori nici nu ti se spunea ce anume sa "recunosti" si trebuia sa gasesti tu ceva de care sa te acuzi singur si eventual sa-i implici si pe altii in imaginarul complot, fie sa repeti papagaliceste mirsaviile pe care ti le dictau sau impuneau anchetatorii (daca erai preot, sa "slujesti" o liturghie alterata blasfemator)