Evacuare cu scandal în Bartolomeu. Cocioabele de pe un câmp de la marginea cartierului au fost dărâmate ieri, de buldozerele Primăriei, construcţiile fiind ilegale, fiind construite pe proprietate particulară. Deşi oamenii care s-au aciuat aici fuseseră somaţi încă de acum o lună, plecarea nu s-a făcut „în linişte”. Autorităţile i-au trimis pe cei cu buletin de Braşov la Centrul pentru Persoane fără Adăpost. Ceilalţi însă trebuie să caute ajutor în localităţile de domiciliu. „Deocamdată nu este problema noastră, de unde au venit pot să plece. Unii sunt din Târgu Mureş, alţii din Covasna. Cei care au mai fost pe aici au plecat acum câteva zile, când a fost pe aici Poliţia Comunitară. Terenul este proprietate privată din 1991 şi am primit la Primărie o reclamaţie în care ni se solicita să evacuăm terenul”, ne-a declarat viceprimarul Adrian Gabor. Poliţia Comunitară a ţinut o evidenţă a persoanelor care au locuit în barăcile de pe câmpul de la marginea cartierul Bartolomeu. De câteva ori le-au spus oamenilor că trebui să plece. „Acum constat că se iau măsurile efective de demolare şi de trimitere a celor de pe câmp la locuinţele de baştină”, a spus Dan Mihuţ, şeful Poliţiei Comunitare din Bartolomeu.
Oamenii nu vor însă să plece din Braşov, iar cei care au fost trimişi la centrul persoanelor fără adăpost caută deja un alt loc unde să-şi aşeze „casa”. „Nu ştiu unde să mă duc. Oi găsi undeva o râpă, pe undeva. Ce să fac? Asta e modalitatea de a face lucrurile în ziua de azi. Eram la serviciu, lucrez aici, în apropiere, şi am văzut că au venit să ne dărâme. Nu vrem să facem scandal. Dacă trebuie să plecăm, plecăm, dar nu avem unde ne duce”, ne-a spus unul dintre evacuaţi.
„Voi sta aici sau pe unde voi apuca. Mai bine sub cerul liber, decât la azilul pentru cei fără casă. Lumea nu poate înţelege. Noi aşa suntem obişnuiţi. Suntem oameni liberi. Nu putem locui îng