Scriitorul Daniel Vighi rememorează contextul cultural şi ideologic, dar şi câteva aspecte ale vieţii de zi cu zi de la începutul anului 1989, când a apărut una dintre cărţile sale.
"Romanul «Însemnare despre anii din urmă» a apărut în 1989, în condiţii speciale. Ne aflam în plină exasperare ideologică, stăteam la coadă pentru laptele necesar băiatului, care avea 1 an, şi trebuia să mă scol pe la ora 1:00 noaptea ca să-l cumpăr: nu exagerez! Transportul ajungea pe strada noastră pe la ora 5:00 şi jumătate dimineaţa şi coada avea deja 1 kilometru lungime. Cu toate acestea, nu e cazul să simplificăm lumea aceea printr-un reducţionism specific ideologiilor şi politicii în general.
Eram tânăr şi asta ţinea loc de orice, trăgeam chefuri mişto şi a doua zi nu aveam nici pe dracu', cum se spune. Aveam întotdeauna cărţi bune, chiar şi la xerox, de pe piaţa neagră; din Germania am primit de la cumnaţi un video nou-nouţ la care ne adunam gaşcă. Îmi amintesc că am văzut atunci «Once upon a time in America», în regia lui Sergio Leone şi cu un greu de uitat Robert de Niro pe post de golan melancolic.
Aşadar, arta era totuşi cu putinţă, comuniştii doreau să păstreze măcar de faţadă imaginea unei ţări care nu s-a cufundat cu totul în barbaria cultului personalităţii de tip nord-coreean, spre care aspira cuplul Ceauşescu. Aşa a fost cu putinţă să mai apară cărţi care nu erau, cum se spunea, «pe linie». Acest lucru a fost un pact subînţeles: noi vă lăsăm în pace să editaţi şi romane fără activişti, picturi fără conducătorul iubit sau spectacole de teatru din ograda lui Cehov sau Ibsen, iar voi ţineţi - cum a spus mai anii trecuţi un parlamentar inspirat - «ciocu' mic». Un troc ca atâtea altele în lunga noastră istorie naţională, în care ne-am menţinut într-o mediocritate istorică şi culturală.
În vreme ce polonezii, ungurii,
