Inspectori ai Registrului Auto Român din şapte judeţe au controlat, timp de cinci zile, activitatea service-urilor din Dolj, dar şi a magazinelor şi a importatorilor de piese auto, cele mai multe nereguli fiind găsite la atelierele de reparaţii, multe dintre ele fiind închise.
Zece inspectori ai Registrului Auto Român (RAR) din Argeş, Timiş, Mehedinţi, Braşov, Sibiu, Dâmboviţa şi Bucureşti au început, pe 23 martie, în judeţul Dolj, controale amănunţite la societăţile care se ocupă de comerţul cu componente auto şi prestări servicii auto. Reprezentanţii RAR au explicat că aceste controale sunt menite să ridice calitatea serviciilor asigurate de aceste societăţi, care se reflectă, în final, în siguranţa pe drumurile publice. „Conducerea Registrului Auto Român a organizat în judeţul Dolj controale amănunţite, la care au participat zece inspectori din cadrul Departamentului Supraveghere Piaţă, pentru a impune reglementările legislative în comerţul cu componente auto şi în prestările de servicii auto. Scopul principal al verificărilor este ridicarea calităţii activităţilor de reparaţii auto, care să asigure creşterea siguranţei circulaţiei rutiere“, a precizat ing. Ilinca Dorel, şeful centrului zonal al Departamentului Supraveghere Piaţă. Cei zece inspectori au format cinci echipe care, până joi, au efectuat 73 de controale.
Jumătate din service-uri, găsite cu nereguli
Potrivit reprezentanţilor RAR, în urma controalelor s-a constatat că există operatori economici care desfăşoară activităţi de service auto - reparaţii, reglaje şi întreţinere sau vulcanizare - fără a avea autorizaţii tehnice din partea RAR. Din cei 73 de agenţi verificaţi, 29 nu aveau autorizaţie tehnică emisă de RAR, administratorii fiind sancţionaţi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de 14.900 de lei. Ca măsură complementară s-a dispus oprirea activităţii d