„Marca“ unei rude, regăsită în trăsăturile unui copil, îi conferă acestuia din urmă un paşaport valabil în sânul familiei. Psihologii atrag însă atenţia că, de multe ori, astfel de „ştampile“ pot sugruma personalitatea celor mici. Auzim adesea remarci de genul „are ochii maică-sii“ sau „la nas, e leit frate-său!“, referitoare la copiii dintr-o familie. O mulţime de rude caută să identifice acea „marcă de familie“ imprimată - în mod real sau imaginar - pe chipul unui copil.
Fiecare rudă găseşte, în cele din urmă, ceea ce vrea să vadă în trăsăturile unui copil. Faptul că are urechile clăpăuge sau nasul mai coroiat este imediat dovada vie că este rodul părinţilor săi. Iar acest lucru îi dă „paşaportul“ valabil pentru intrarea în „marea familie“ Ionescu, Popescu sau „X-ulescu“.
Este un fapt incontestabil că orice copil moşteneşte de la ambii părinţi diverse trăsături, la fel ca şi fraţii sau surorile sale. Uneori, asemănările se transmit peste generaţii, de la bunici sau de la mătuşi, în funcţie de capriciile combinaţiilor genetice.
„Aerul“ familiei
Chiar dacă „aerul familiei“ este rezultatul unei alchimii nedescifrate încă în totalitate, există anumite atitudini, gesturi, intonaţii şi ticuri pe care cei mici le preiau de la adulţii „tribului“. Modelarea are loc tocmai graţie contactului cu cei mari şi este chiar frapant modul în care, uneori, copiii adoptaţi preiau atât de bine „aerul“ familiei adoptive încât ai senzaţia că sunt urmaşii naturali ai acesteia.
Adeseori, asemănările, acel „aer al familiei“ de care pomeneam anterior, nu sunt chiar o bucurie, ci, mai degrabă, sunt greu de gestionat, deoarece fac de multe ori obiectul interpretărilor sau al proiecţiilor. Din acest motiv, sunt uneori greu de suportat, susţin psihologii.
Uneori, este greu chiar şi la vârsta adultă, pentru unii