Evenimentul reuneşte zece coruri din Banatul sârbesc şi două din România, într-o manifestare pur românească în Voievodina. Prima ediţie a Reuniunii Corurilor Bisericeşti din Voivodina intitulată „ Toată suflarea să laude pe Domnul” debutează, astăzi, la Biserica Ortodoxă Română “Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Toracu Mare (Republica Serbia). Manifestarea este organizată de Parohia Ortodoxă Română din localitate, condusă de protopopul Petru Drăghicescu, împreună cu Institutul de Cultură al Românilor din Voivodina şi cu sprijinul Consiliului Naţional al Minorităţii Românilor din Serbia.
Musafiri şi din Timişoara
La eveniment sunt invitaţi şi oaspeţi din România. Este vorba despre Grupul coral „Strana Strămoşească” de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, Govândari” din Reşiţa, condus de preotul Petru Berbentia şi Corul bisericesc din Parohia Ghiroda Veche - Timişoara, însoţit de părintele Ion Mermeze. Primarul Reşiţei, Mihai Stepanescu, este şi el membru al delegaţiei.
„Se vor regăsi printre invitaţi şi domnul Ilie Todaşcă, primarul Săcălazului, domnul Dorel Vasile Cădariu, primarul de la Ghiroda, şi oficiali ai Consiliului Executiv al Voivodinei, dar şi Costa Roşu, directorul Institutului Cultural al Românilor din Voivodina. Vor participa şi oficialităţi locale, primarul comunei Jitişte, Dragan Milencovic, şi Daniel Petrovici, preşedintele Comitetului Naţional al Românilor”, a declarat protopopul de Toracul Mare, Petru Drăghicescu.
„O adunare românească”
Ziua a debutat cu slujba de duminică oficiată de Prea Sfinţitului Daniil Stoenescu, Episcop-Locţiitor al Episcopiei Dacia Felix, şi Prea Sfinţitul Siluan, Episcopul Românilor din Ungaria, invitat special al evenimentului. Cei doi ierarhi au fost înconjuraţi de 10 preoţi şi diaconi. Spiritul solemn al seriviciului religios s-a regăsi