„Noi, cei vechi, simţim locul acesta ca pe un copil al nostru"

1979 - începutul poveştii, anul în care s-a pus în funcţiune prima instalaţie a Combinatului Petrochimic Năvodari. 30 de ani de muncă asiduă, de provocări şi de poveste. Pentru că în perioada scursă de la inaugurarea primei instalaţii s-au strâns întâmplări demne de filele unui roman. Povestea Rafinăriei Petromidia nu poate fi spusă decât de cei care şi-au petrecut cea mai mare parte a vieţii simţind ce înseamnă provocarea, oameni care au văzut cum s-a născut rafinăria de la Năvodari şi au pus umărul la ridicarea ei. Poveşti de viaţă spuse pe fugă, pentru că, după cum am aflat, „mereu se întâmplă câte ceva".

„Eu am numărul de marcă 51. Sunt, în acest moment, cel mai vechi de la Petromidia. Cu vreo două luni înainte de a mă angaja aici, am venit într-o acţiune, să-i spunem, exploratorică. Ştiam exact unde este, ştiam sediul din Năvodari de la o fostă colegă de liceu, care lucra deja aici. Am fost în Năvodari, am discutat... Ştiţi, primul meu drum aici l-am făcut pe bicicletă, de la Constanţa la Năvodari. Era prin aprilie, era o zi călduroasă, cu soare, şi eram cu un tricou cu mânecă scurtă şi drumul până la Năvodari şi înapoi a însemnat faptul că seara eram ars de soare, inclusiv pe mâini. Dar venisem deja negru aici (râde)", povesteşte Dan Cămară, unul dintre cei 30 de angajaţi ai rafinăriei care au văzut începuturile ei. A ajuns, după mai bine de 30 de ani petrecuţi în slujba Petromidiei, şef de departament inginerie la Rominserv. Povesteşte că, înainte de a ajunge la Midia, a lucrat la Copşa Mică: „Eu, fiind constănţean, când am auzit că s-a deschis combinatul, am venit să văd ce-i aici. Am vrut să mă întorc acasă şi Petromidia m-a adus înapoi acasă". Iar reîntoarcerea acasă a fost de bun augur, atât în plan profesional, cât şi în cel sentimental. La Petromidia a găsit fe