Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem viaţa în sânge - o nouă campanie socială marca Ştirile ProTV

Publicat in Gandul, luni 30 martie 2009 ·

* Bolnavii români ar putea avea aceeaşi şansă ca şi ceilalţi europeni

În România, aproximativ 100 de persoane au nevoie de grefe pentru un transplant de măduvă de la un donator neînrudit. Dacă autorităţile medicale s-ar ocupa serios de realizarea Registrului Naţional de Donatori Neînrudiţi, bolnavii ar putea primi grefe de la donatori din numeroasele ţări înscrise în Registrul Internaţional.

Acest lucru ar micşora semnificativ costurile acestei intervenţii, iar operaţia ar putea fi realizată în ţară, într-unul din spitalele din Bucureşti, Timişoara sau Târgu Mureş. România se află pe ultimele locuri în Europa la capitolul donaţie onorifică de măduvă osoasă (celule stem din sângele periferic), pentru că românii nu au fost informaţi de faptul că acest procedeu presupune un efort minim pentru donator: va fi conectat la un aparat ce va recolta din sânge celule stem ce vor fi transplantate bolnavilor. În ultimii ani, s-a renunţat la recoltarea de celule din măduva osoasă, pentru că recoltarea din sânge este mai simplă şi nedureroasă pentru donator. Registrul naţional al donatorilor de măduvă (celule stem) nu cuprinde decât 400 de donatori onorifici, adică circa 3% din media europeană, 90% dintre donatori fiind rude ale celor care aveau nevoie de transplant.

Ştirile ProTV găzuiesc “Avem viaţa în sânge”, o nouă campanie socială care încearcă să facă diferenţa între viaţă şi moarte pentru sute de bolnavi de leucemie. “Ştirile ProTV militează pentru înfiinţarea Registrului Donatorilor de Măduvă (celule stem din sângele periferic), pentru ca bolnavii români să aibă aceleaşi drepturi la viaţă ca şi cei din alte ţări. Bolnavii de leucemie, de exemplu, dacă au recomandare de transplant, sunt condamnaţi la moarte, în caz că nu au un donator înrudit, pentru simplul motiv că autorităţile de la noi le ignoră suferinţa. Se discută de mulţi ani despre înfiinţarea re

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Plan Roşu de Intervenţie în Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar / Cinci persoane din autoturism, rănite, trei fiind inconştiente / 20 de oameni, în autocar

News.ro acum 11 minute
Autorităţile au activat, joi seară, Planul Roşu de Intervenţie în judeţul Bacău, după un accident produs între un autoturism şi un autocar. UPDATE: ”În urma evenimentului rutier au rezultat 5 victime (din auto), 3 dintre acestea inconştiente. Pers

Accident tragic la Botoșani Un copil de un an a murit după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl lui

Ziua Constanta acum 14 minute
Un copil de un an a murit, joi, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în cur

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 5 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

7.454 de absolvenţi au absentat joi la proba la Matematică a Evaluării Naţionale

Mediafax acum 4 ore
La proba de Matematică, desfăşurată joi, au fost prezenţi 153.013 absolvenţi ai clasei a VIII-a din totalul celor 160.467 de înscrişi pentru susţinerea acestei probe. Au absentat 7.454 de absolvenţi. Nu s-au înregistrat eliminări din examen. Vineri,

Un satelit rusesc s-a făcut bucăţi în spaţiu

Mediafax acum o ora
Nu sunt disponibile detalii cu privire la cauzele care au dus la incidentul care a afectat satelitului rusesc de observare a Pământului RESURS-P1, care a fost scos din uz în 2022. Comandamentul spaţial al SUA a anunţat joi că nu există nicio ameninţ

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 4 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Se scumpesc gazele de la 1 iulie. Cât vor plăti în plus românii la un apartament cu 3 camere

Ziua News acum o ora
Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE) a anunțat, joi, că facturile la gaze se vor scumpi începând cu data de 1 iulie 2024. În şedinţa Comitetului de Reglementare din data de 26 iunie 2024, la propunerea direcției de specialitate, A

Rusia nu este capabilă să realizeze „străpungeri semnificative” pe frontul din Ucraina, afirmă secretarul general al NATO

G4Media acum 22 minute
După doi ani şi patru luni de când a lansat invazia asupra Ucrainei, Rusia nu este nici acum în măsură să realizeze „străpungeri semnificative” pe câmpul de luptă, a remarcat joi secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat

Vacanță de coșmar în Turcia pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de o mașină, de față cu soția și copilul

Ziua News acum o ora
O vacanță în Turcia s-a sfârșit tragic pentru o familie de români. Soțul a murit strivit de mașina de teren care trebuia să îi ducă pe el, soția și copilul într-o aventură pe munte. Văduva a povestit la Digi24 cum șoferii conduceau agresiv pe drumur

Timișoreanca Anca Todoni, calificată pe tabloul principal de la Wimbledon

Press Alert acum o ora
Anca Todoni (locul 141 WTA) și-a asigurat un loc în primul tur al competiției principale, cu o victorie în fața spaniolei Nuria Parrizas Diaz (166 WTA), cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră şi 15 minute. Pentru timișoreanca de 19 este o premieră, fiind

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

18°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

27°
joi

19°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/33°