Până acum, ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a devenit celebru prin câteva lucruri: dealer Ferrari pentru România şi asociatul holdingului italian CEFIN, care îi construieşte apartamentul lui Mircea Geoană. În ceea ce priveşte prestaţia sa în fruntea Sănătăţii, Ion Bazac s-a remarcat prin decizia de a opri programele predecesorului, considerate numai bune de aruncat la coş, fără însă a propune o alternativă de reformă fundamentată şi coerentă în schimbul lor. Practic, singurele intenţii de schimbare anunţate de ministru sunt trecerea spitalelor în subordinea autorităţilor locale – fără a se spune însă când, cum, ce spitale sau în subordinea căror autorităţi – şi informatizarea sistemului medical, pentru o mai bună comunicare între verigile sale.

Dar cea mai zgomotoasă ieşire la rampă a lui Ion Bazac a fost prilejuită de încăierarea cu medicii de familie, decişi să intre în concedii ca semn de protest faţă de reducerea bugetului asistenţei primare cu 41%. Luat pe sus de liderii puternici ai castei medicilor de familie, Bazac a făcut repede un pas înapoi ca un om care a comis o mare boacănă. A fost aceasta o tactică diplomatică sau un gest de slăbiciune al unui ministru care, necunoscând sistemul, merge pe cioburi de sticlă neurmărind altceva decât să nu facă zgomot?

Atitudinea organizaţiilor medicilor de familie faţă de decizia de micşorare a bugetului cu 41% aminteşte de aceea a sindicatelor din învăţământ faţă de împotrivirea iniţială a preşedintelui Băsescu de a promulga legea măririlor salariale cu 50%. Desigur, marea diferenţă este că medicii se confruntau cu o reducere drastică de buget, iar profesorii cu posibilitatea de a nu beneficia de o majorare consistentă.

În cazul profesorilor, preşedintele a găsit pe loc soluţia care să îi aducă totodată un câştig de imagine: bani contra reformă. Cu alte cuvinte, le-a spus sindicatelor că promulgă lege