Biroul de presa al Casei Albe a dat publicitatii declaratiile liderilor american si rus, semnate in cadrul primei intrevederi dintre Barack Obama si Dmitri Medvedev, la sediul ambasadei americane la Londra. Este vorba despre o declaratie privind reducerea armelor strategice, si o declaratie privind relatiile ruso-americane.
Din textul declaratiei privind relatiile ruso-americane:
Cele doua state trebuie sa colaboreze pentru a intari stabilitatea strategica, securitatea internationala, pentru a veni in intampinarea schimbarilor mondiale. De asemenea, este important sa abordam deschis si cinstit orice neintelegere, in spiritul respectului si intelegerii perspectivelor de ambele parti (ruso-americane).S-a discutat despre masurile ce trebuie luate in contextul crizei mondiale, minimizarea efectelor ei, intarirea sistemului monetar si financiar global, revenirea la crestere economica, ca si eforturi sustinute pentru prevenirea altor crize in viitor.Ca lideri ai celor mai importante state din punct de vedere al inarmarii nucleare, am fost de acord sa colaboram pentru indeplinirea obligatiilor ce decurg din Articolul VI al Tratatului de Neproliferare a Armelor Nucleare.De asemenea, am fost de acord sa rezolvam impreuna conflicte regionale, in cadrul acordurilor internationale.Al Qaida si alte organizatii similare ce opereaza in Afganistan si Pakistan reprezinta o amenintare la adresa a numeroase natiuni, inclusiv SUA si Rusia. Sustinem impreuna lupta impotriva acestei amenintari, in care ONU are un rol-cheie.
O actiune similara comuna, internationala, trebuie derulata pentru a stopa fluxul de narcotice din Afganistan.Am convenit sa ordonam guvernelor din Rusia si SUA sa-si coordoneze eforturile pentru urgentarea aderarii Rusiei la Organizatia Mondiala a Comertului.Trebuie sa rezolvam pe cale diplomatica dosarul nuclear iranian, dar ne exprimam totodata ingri