Ion Caramitru a pus în scenă celebra operă a lui P.I. Ceaikovski. Într-o sincronizare europeană, premiera cu „Evgheni Oneghin” a Operei Naţionale din Bucureşti a fost lansată în martie, în acelaşi timp cu montările omonime ale Teatrului Naţional din Praga şi Operei de Stat din Viena. Povestea lui Puşkin, preluată de Ceaikovski şi pusă pentru prima dată în scenă la Moscova în 1879, i-a stimulat imaginaţia şi lui Ion Caramitru, care semnează regia producţiei bucureştene, după ce a montat „Evgheni Oneghin” în urmă cu 14 ani, la Belfast.
Istoria bucureşteană a romanticei opere ceaikovskiene începe în 1938, cea de-a doua şi a treia montare fiind semnate de regizorul Hero Lupescu (în 1959, respectiv 1981), aceasta fiind a patra versiune.
Povestea are în ea o mare doză de convenţie, aşa că modernizarea ei este limitată prin definiţie. Este o superbă muzică romantică, suficient de cursivă în scri-itura instrumentală pentru a suna bine în interpretarea orchestrei Operei bucureştene, conducerea muzicală fiind asigurată cu profundă cunoaştere a partiturii de Iurie Florea.
Aşa cum ne-am obişnuit în ultimul timp, există cel puţin două distribuţii alternative, cea pe care am urmărit-o fiind cea de a doua, cu o componentă feminină remarcabilă.
Tânăra soprană Tina Munteanu are toate datele pentru solicitantul rol al Tatianei, celebra „Arie a scrisorii” punându-i în valoare expresivitatea, forţa vocală şi capacitatea de susţinere. În rolul Olga, mezzosoprana Maria Jinga este şi ea adecvată vocal partiturii, personalitatea ei scenică acordân-du-se cu frivolitatea personajului.
De remarcat sunt amplitudinea şi forţa dramatică a glasului Anei Maria Comşa, în rolul mamei. Fără ca situaţia să reprezinte o noutate pentru scena bucureşteană, rolurile masculine sunt mai greu de distribuit.
Totuşi, tenorul Căl
