Foştii mineri din Roşia Montană povestesc, la bătrâneţe, cum se practica meseria pe care o începeau încă de la 13 ani. De mici şi-au câştigat banii de pe urma minereurilor. Şi aşa au ţinut-o întreaga viaţă, din blestemul sau norocul de a se naşte într-o zonă plină cu metale preţioase. Până în 1948, când statul socialist a naţionalizat toate minele din Roşia Montană, acestea aparţineau fie statului, fie proprietarilor privaţi cărora le-au fost concesionate anumite zone în scopul exploatării miniere.
Când copiii localnicilor ajungeau pe la vârsta de 13, 14 ani, părinţii îi „angajau” în propria mină, dacă erau proprietari privaţi, sau în minele care aparţineau „vecinilor”.
La 79 de ani, Carol Mignea îşi aminteşte bine acea perioadă, în care principala sa îndeletnicire era să transporte minereurile extrase din subteran până la instalaţia de măcinare a acestora.
„Părinţii ne foloseau drept angajaţi”, spune amuzat „nenea” Carol, cum îl strigă localnicii. „Coboram în subteran cu nişte coşuri în spate pe care, după ce le urcam pline cu minereu la suprafaţă, le puneam pe spinarea măgăruşilor”, povesteşte el.
De mici câştigau bani prin muncă
„La mânat de minereuri”. Aşa se numea prima ocupaţie a copiilor născuţi pe pământuri care mustesc de metale preţioase. Primeau şi recompensă pentru asta, ca să fie şi ei în rând cu lumea.
Vreo 350 de lei primeau pe săptămână, ceea ce în zilele noastre ar echivala cu o sumă de 15-20 de lei. Ziua copiilor era plină. Făceau şi scoală până la prânz, patru ore pe zi.
Fostul miner Carol Mignea îşi aminteşte de îndeletnicirile pe care le avea în trecut Foto: Adevărul
„Mergeam acasă să mânânc ceva ca să prind forţă şi pe la ora 2:00 după-amiază, după ce-mi făceam şi lecţiile gata... la mânat! Avea tata o vorbă: hai, mai iute cu mân
