Vanghelie şi Hrebenciuc şi-au dorit un serviciu secret, spune ostracizatul lor coleg social-democrat, Miron Mitrea. Normal, cine nu şi-ar dori? Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă – DGIPI – era singura jucărie de pe piaţa serviciilor la care PSD ar fi avut acces. A fost, însă, precum o jucărie chinezească cumpărată dintr-o piaţă de cartier – ieftină, dar toxică şi, în consecinţă, periculoasă. Rezultatul – un ministru de Interne debarcat, altul plecat val-vîrtej spre senioria Teleorman şi un al treilea – aparent singurul inocent – pe cale să fie îngropat sub gunoiul de la Interne. Povestea fostului şef de la DGIPI, Cornel Şerban – furnizor generos de informaţii întotdeauna utile şi traficant de influenţă –, este povestea instituţiei. Ascensiunea sa la conducerea direcţiei informative din Ministerul de Interne nu a fost rodul hazardului. Ea a fost facilitată de Gabriel Oprea, cel suspectat de PSD că lucrează manevrat de preşedinte. În scurtul mandat al lui Oprea, Şerban devine adjunct. Petarda ajunge în mîna lui Dan Nica şi explodează. PSD, copilul sărac şi flămînd al coaliţiei, s-a ars. DNA lucra de mult la cazul „Băneasa, Popoviciu, Şerban“. După izbucnirea scandalului la „Doi şi-un sfert“, DNA spune că a tăcut pentru a nu periclita ancheta. A tăcut public, dar cineva tot trebuia să fi fost informat despre maşinaţiunile lui Şerban. Era nevoie, însă, de o explozie controlată. „Doi şi-un sfert“ e o instituţie nereformată, îmbîcsită, care trebuie curăţată, nu desfiinţată. „E nevoie ca personalul din Ministerul de Interne să fie supravegheat, nu să facă jocuri politice şi trafic de influenţă“ – sintetizează situaţia Traian Băsescu. Prin contrast, SRI este prezentat, la bilanţul pe 2008, drept o instituţie reformată, modernizată, care nu a comis în ultimii trei ani nici o eroare. E loc, aici, de o ipoteză care s-ar traduce prin chemarea „Lăsaţi se