La naţională mai e ceva rău de făcut. Nu mult, dar mai e!
Aşa cum ştiţi sînt pro-Piţurcă. Rămîn pe poziţii. Piţurcă trebuie menţinut. Adevărat, am pierdut cu Serbia un meci pe care şi Unirea Urziceni l-ar fi pierdut, dar altfel. Adevărat, ne-a bătut măr Lituania la Cluj, dar nu la Constanţa. Adevărat, am fost partea urîtă la Euro 2008, am blocat, prin asta, Italia şi Franţa şi le-am luat două puncte cu care n-am ştiut ce să facem mai departe. La capătul acestor adevăruri, adevărul final e că Piţurcă trebuie menţinut. Numai aşa putem ajunge mai jos şi mai rău. Nu e doar convingerea mea. E şi Programul Federaţiei Române de Fotbal.
Evident, FRF nu îşi doreşte o naţională catastrofală şi nu speră în eşecurile repetate ale fotbalului românesc. FRF îşi doreşte altceva: stabilitate, propria stabilitate, conservarea regimului Sandu.
FRF a procedat ca orice regim care îşi adnministrează nemurirea: a racolat oameni de încredere şi nu comptetenţe care ar fi cîştigat, prin performanţă, autonomie şi sprijin public. Un om de casă este şi rămîne un om de casă. Aici (şi nu numai la masa de joc din cazinou) trebuie căutat atu-ul lui Piţurcă. FRF şi Regimul Sandu aveau nevoie de Piţurcă, l-au găsit, l-au folosit şi l-au apărat, dincolo de decenţa minimă. FRF l-a consumat, practic, pe Piţurcă, extrăgînd din el atît umilinţa naţionalei, cît şi liniştea pe care o aduce lipsa de succes a antrenorului transformat în rival.
Pînă în ultima clipă şi chiar din mijlocul falimentului, FRF a continuat să-l proptească pe Victor Piţurcă. Două din cele mai triste comunicate emise în istoria ineptă a comuncitaelor noastre de presă, se bat, în 28 şi 30 martie, de pe site-ul FRF cu Gazeta Sporturilor şi ProSport. Asta în timp ce naţionala îşi dobora, sub conducerea FRF, recordul anterior şi devenea cea mai slabă echipă românească de la penultimul ei meci încoace.
Va fi
