Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reţeta de suflet

Publicat in Jurnalul, joi 2 aprilie 2009 ·

Grea misie cea de membru al juriului la un concurs de gastronomie! Grea, pe de o parte, pentru că trebuie să alegi cu chibzuinţă cine va fi câştigătorul, iar, pe de altă parte, pentru că, dacă vrei să fii corect, ar cam trebui să guşti din toate bucatele aduse în concurs de participanţi.

Să-l văd eu pe acela dintre dvs. care face faţă. Data viitoare îi propun să schimbe locul cu mine. Acum, ce-i drept, n-am jurizat singură. Aşa că ne-am putut spijini unii pe gusturile şi părerile celorlalţi, pentru a face alegerile potrivite. Juriul - Gheorghe Marin, secretar de stat la Ministerul IMM-urilor, Cristina Partal, preşedinte executiv, şi Maria Stoian, preşedinte de onoare ANTREC România, Daragus Attila, membru în Consiliul Director, Carmen Dulamă, din partea ANTREC filiala Argeş, precum şi ceilalţi colegi din presă - a deliberat şi a ales. La secţiunea Cel mai original platou - premiul a revenit Pensiunii Rucsi din Rucăr, Argeş, Casa Matei (Berca, Buzău) şi Pensiunea Ionela (Bran, Braşov) obţinând diplome de merit. La secţiunea Platou tradiţional a fost premiată Pensiunea Roata Norocului (Rucăr) şi au mai fost recompensate Casa cu Dor (Ampoiţa, Alba), Pensiunea Liliana (Dâmbovicioara, Argeş), Pensiunea Gura Raiului (Moeciu, Braşov), Pensiunea Liliana (Bran). Pentru Cel mai bogat platou, premiul cel mare a revenit Pensiunii Dealul Sasului (Dâmbovicioara), iar diplome de merit au primit Casa Cristina (Câmpulung Muscel, Argeş) şi Casa Europan (Dâmbovicioara). La secţiunea Reţetă originală s-a evidenţiat Casa Friţ (Şinca Nouă, Braşov) şi au obţinut diplome de merit Pensiunea Mariana (Teliu, Braşov), Pensiunea Vârful Crucii (Rucăr). Poate să pară uneori plictisitoare o înşiruire de nume şi premii ca aceasta. Dar cei care au muncit pentru a participa la astfel de competiţii ştiu că ea echivalează, adeseori, cu o mângâiere pe creştet. Luaţi deci reţeta de suflet

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elena Lasconi a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia USR

Ziua Constanta acum o ora
Primarul municipiului Câmpulung, Elena Lasconi, a declarat duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că a decis să îşi depună candidatura pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România (USR). În mesajul adresat cetăţenilor din Câmpulung, Lasconi afirm

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

Împușcături la Euro 2024. Un bărbat înarmat cu un topor a fost împușcat de poliție în Hamburg VIDEO

Adevarul acum o ora
Poliția din Germania a împușcat, duminică, 16 iunie 2024, un bărbat care i-a amenințat cu un topor pe fanii fotbalului veniți la Campionatul European. Incidentul a avut loc pe Reeperbahn din Hamburg, un cartier popular din centrul orașului, unde sup

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 2 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

UPDATE - ISU Bucureşti-Ilfov a intervenit cu o barcă pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului pe de râul Argeş / Cele două persoane au fost aduse la mal şi au refuzat transportul la spital

News.ro acum o ora
Pompierii de la ISU Bucureşti-Ilfov au intervenit, duminică după-amiază, pentru salvarea a două persoane surprinse de apă pe o insulă din zona barajului râului Argeş. Acestea au fost aduse la mal cu barca, dar au refuzat transportul la spital. Sursa

Norvegia alocă aproape 100 de milioane de euro pentru sectorul energetic din Ucraina

Adevarul acum 2 ore
Premierul norvegian Jonas Gahr Store a declarat într-un comunicat preluat duminică de AFP că ţara sa va aloca 1,1 miliarde de coroane (circa 96 de milioane de euro) pentru reparaţii ale infrastructurii energetice a Ucrainei şi asigurarea furnizării

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 13 minute
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Un copil de 14 ani și-a salvat prietenul de la înec, deși avea mâna în ghips

Adevarul acum 35 minute
Un adolescent de 14 ani din Sibiu a oferit întregii lumi o lecție de curaj. Băiatul, deși avea mâna în ghips, și-a salvat prietenul de la înec, chiar înainte de sosirea salvatorilor.

Urs văzut într-o zonă turistică din Sibiu. A fost transmis mesaj RO-Alert

Ziare.com acum 35 minute
Autorităţile din Sibiu au transmis duminică, 16 iunie, un mesaj RO-Alert, după ce a fost semnalată prezenţa unui urs în zona turistică Valea Avrigului. ”În jurul orei 15:30, pe numărul unic de urgenţă 112 a fost semnalată prezenţa unui urs pe raza l

Buzău: Suspiciune de toxiinfecţie alimentară în localitatea Măgura, unde se afla un grup de 39 de copii şi 3 adulţi / 13 persoane au avut deja nevoie de îngrijiri medicale

News.ro acum 58 minute
Mai multe persoane dintr-un grup de 39 de copii şi trei adulţi aflaţi în localitatea Măgura, judeţul Buzău, acuză dureri şi simptome de toxiinfecţie alimentară, până acum 13 dintre acestea având nevoie de îngijirile medicilor. ”Inspectoratul pentru

Vremea

București
acum

31°
dum.

18°/31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
Iasi
acum

27°
dum.

13°/27°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/32°
Constanta
acum

29°
dum.

18°/29°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

13°/26°
lun.

15°/25°
mar.

15°/27°
mie.

17°/30°
Timisoara
acum

30°
dum.

15°/30°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°