Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mesajul presedintelui Romaniei adresat Jandarmeriei Romane - 03.04.2009

Publicat in Ziua Constanta, vineri 3 aprilie 2009 ·

COMUNICAT DE PRESĂ

(03 aprilie 2009)

REF: Mesajul preşedintelui României adresat Jandarmeriei Române

Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis astăzi, 03 aprilie a.c., un mesaj Jandarmeriei Române, cu prilejul împlinirii a 159 de ani de la înfiinţare. Vă prezentăm integral acest mesaj :

„Doamnelor şi domnilor jandarmi,

Ziua Jandarmeriei Române îmi oferă plăcuta ocazie să mă adresez dumneavoastră, membrilor unei structuri militare profesioniste a statului de drept, şi să vă felicit pentru stăruinţa, abnegaţia şi modul bărbătesc în care vă îndepliniţi misiunile constituţionale.

Sunt onorat să fiu prezent, sufleteşte, la acest moment aniversar, exprimându-mi aprecierea pentru modul în care vă îndepliniţi atribuţiile în slujba cetăţenilor şi comunităţii.

Orice instituţie are repere temporale care i-au marcat activitatea, iar pentru Jandarmeria Română, 3 aprilie 1850 reprezintă momentul semnării actului său de naştere, prin care domnitorul Grigore Alexandru Ghica promulga „Legiuirea pentru Reformarea Corpului Slujitorilor în Jandarmi”.

Născută dintr-un spirit european, din nevoia de ordine şi siguranţă publică, Jandarmeria a contribuit la construcţia României moderne, remarcându-se efortul depus pentru protejarea mediului rural, apărarea proprietăţii şi intereselor cetăţenilor. Spiritul acestui corp de elită a renăscut după anul 1989, jandarmii demonstrând că sunt o forţă credibilă în slujba cetăţenilor, echidistantă şi apolitică.

Astăzi, instituţia dumneavoastră reprezintă o autoritate de bază a statului, având o vocaţie europeană şi un rol decisiv pentru protecţia şi liniştea comunităţilor.

Potenţialul Jandarmeriei Române a fost dovedit de evoluţia profund dinamică şi permanentă a acestei arme, de adaptarea rapidă la schimbările frecvente ale mediului de activitate intern şi extern, de încrederea

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident la o fabrică de lactate: Patru bărbați au căzut într-un bazin de decantare. Doi au murit. A fost chemat elicopterul SMURD VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Patru bărbaţi au căzut, duminică, 23 iunie, într-un bazin de decantare din curtea unei fabrici de caşcaval din localitatea Ibăneşti, judeţul Botoşani. Echipajele de salvare i-au scos pe cei patru în stop cardiorespirator. În cazul uneia dintre victi

BREAKING Atacuri teroriste în Daghestan: Bărbaţi înarmaţi au atacat o biserică, o sinagogă şi un post de poliţie / un preot şi doi poliţişti, ucişi

G4Media acum 21 minute
Atacatori necunoscuţi au deschis focul împotriva unei biserici ortodoxe, a unei sinagogi şi a unui post de poliţie din regiunea Daghestan din Caucazul de Nord rus, un preot şi doi poliţişti fiind ucişi, a informat Ministerul de Interne, transmit age

Echipa masculină de sabie a României a câștigat medaliile de argint la Campionatele Europene

Ziua Constanta acum 10 minute
Echipa masculină de sabie a României (Răzvan Ursachi, Radu Niţu, Matei Cîdu, George Vlad Covaliu) a obţinut medaliile de argint, duminică, la Campionatele Europene de scrimă pentru seniori de la Basel (Elveţia), după ce a fost învinsă de Ungaria cu

Punct pentru situaţii de urgenţă, deschis pe Transfăgărăşan. Acesta este disponibil non stop în următoarele trei luni

Adevarul acum 6 minute
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă, duminică după amiază, că odată cu redeschiderea circulaţiei pe Transfăgărăşan a fost din nou pus în funcţiune un punct pentru situaţii de urgenţă. Acesta funcţionează în zona District Pisc

Maşină furată de pe o stradă din Timişoara, găsită în Bega

Press Alert acum o ora
< p> O maşină furată de pe strada Cugir, din Timişoara, a fost găsită de poliţişti în Bega în urma unei sesizări a unui adolescent care se plmba pe malul râului. „La data de 20 iunie 2024, în jurul orei 22:00, polițiștii Secției 5 Poliție Urbană Tim

Informații de ultimă oră Ar fi fost găsit cadavrul tânărului luat de viitura râului Natisone din Italia

Ziua Constanta acum 4 ore
Un cadavru a fost găsit duminică dimineaţă în râul Natisone, în apropierea albiei unde a avut loc accidentul în care au fost implicaţi cei trei tineri români. Deocamdată nu există o identificare oficială, dar este practic sigur că este vorba despre

F1: Max Verstappen s-a impus în Marele Premiu al Spaniei

News.ro acum 3 ore
Pilotul olandez Max Verstappen (Red Bull) s-a impus fără probleme în Marele Premiu al Spaniei la Formula 1 şi conduce în clasamentul piloţilor cu un avans considerabil, îndreptându-se spre al patrulea titlu mondial. Max Verstappen (Red Bull) a reuşi

CNAIR prelungeşte restricţiile de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din cauza caniculei

Mediafax acum 3 ore
CNAIR anunţă că vor fi şi luni, între orele 10.00 şi 20.00, restricţii de tonaj pe autostrăzi şi drumuri naţionale din şapte judeţe şi Capitală. Decizia a fost luată din cauza temperaturilor Luini, de Rusalii sunt instituite restricţii de tonaj (7,5

Doi turişti, atacaţi şi răniţi de un urs în staţiunea Slănic Moldova

Mediafax acum 6 ore
Jandarmii băcăuani au intervenit duminică, după un apel la numărul unic de urgenţă 112, la ora 10:54. Jandarmii au fost direcţionaţi în zona unei unităţi de cazare, unde un bărbat şi soţia acestuia au fost răniţi de un urs. Jandarmii i-au găsit pe b

ANM emite avertizare Cod Roşu de vreme rea în Sibiu

Mediafax acum 5 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Roşu valabilă până la ora 15.50, în zece localităţi din Sibiu. Se vor semnala grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie cu rafale de peste 90 km/h, averse torenţiale ce pot

Vremea

București
acum

31°
dum.

19°/36°
lun.

20°/35°
mar.

22°/33°
mie.

20°/33°
Iasi
acum

27°
dum.

18°/30°
lun.

18°/25°
mar.

16°/27°
mie.

15°/28°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/25°
lun.

20°/25°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

19°/30°
lun.

18°/26°
mar.

16°/29°
mie.

18°/27°
Timisoara
acum

25°
dum.

21°/34°
lun.

19°/31°
mar.

18°/33°
mie.

20°/33°