COMUNICAT DE PRESĂ
(03 aprilie 2009)
REF: Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis astăzi, 03 aprilie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a ofiţerului român, ucis într-un schimb de focuri, în Afganistan.
Vă prezentăm integral acest mesaj :
„Îmi exprim durerea şi regretul profund la încetarea din viaţă a căpitanului Petre Tiberius, căzut la datorie, în timp ce conducea o misiune de intervenţie rapidă, în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi, în Afganistan.
Memoria căpitanului Petre Tiberius va dăinui prin curajul şi devotamentul excepţional de care a dat dovadă.
Transmit sincere condoleanţe familiei sale pentru pierderea suferită. Dumnezeu să-l odihnească!"
Departamentul de Comunicare de Publică Comentarii (0) Scrie comentariu (va rugam aveti rabdare pana acesta va fi moderat)
Nume
Comentariumicsoreaza | mareste
Am citit si accept Regulile pentru postarea comentariilor.
Adauga comentariu
Va rugam activati JavaScript pentru a posta un comentariu
COMUNICAT DE PRESĂ
(03 aprilie 2009)
REF: Mesaj de condoleanţe din partea preşedintelui României
Preşedintele României, Traian Băsescu, a transmis astăzi, 03 aprilie a.c., un mesaj de condoleanţe la încetarea din viaţă a ofiţerului român, ucis într-un schimb de focuri, în Afganistan.
Vă prezentăm integral acest mesaj :
„Îmi exprim durerea şi regretul profund la încetarea din viaţă a căpitanului Petre Tiberius, căzut la datorie, în timp ce conducea o misiune de intervenţie rapidă, în sprijinul unei subunităţi aliate atacate de insurgenţi, în Afganistan.
Memoria căpitanului Petre Tiberius va dăinui prin curajul şi devotamentul excepţional de care a dat dovadă.
Transmit sincere condole