Cu cat criza economica se extinde si devine mai profunda, lumea cauta analogii istorice care sa ne ajute sa intelegem ce se petrece. La inceputul crizei, multi o asemuiau cu cele din 1982 sau 1973, ceea ce oferea o oarecare siguranta, ambele fiind contrageri ciclice clasice.
Astazi, atmosfera este mult mai posomorata. Incep sa abunde referintele la 1929 si 1931, chiar daca anumite guverne continua sa se comporte ca si cum criza ar fi clasica, nu exceptionala. Tendinta este de a reactiona fie prin retinere excesiva (Europa), fie prin diseminarea efortului (SUA). Europa este precauta in numele evitarii datoriilor si apararii monedei euro, in timp ce SUA au mutat pe multiple fronturi pentru a nu pierde ocazia ideala de a avansa pe calea unor reforme structurale mai mult decat necesare.
Pentru analistii de geostrategie in schimb, anul la care se gandesc firesc, atat in termeni politici, cat si in cei economici, este 1989. Desigur, prabusirea Lehman Brothers nu are nimic in comun cu cea a Zidului din Berlin. La suprafata pare chiar antiteza perfecta: caderea unui zid, care simboliza opresiunea si divizarea artificiala, in comparatie cu prabusirea unei institutii aparent indestructibile si solide a capitalismului financiar.
Dar 2008-2009, la fel ca 1989, ar putea foarte bine corespunde unei schimbari epocale, ale carei consecinte se vor resimti timp de decenii. Sfarsitul divizarii ideologice Est-Vest si cel al credintei absolute in piete sunt puncte istorice de cotitura. Iar ceea ce se intampla in 2009 ar putea pune in pericol unele dintre rezultatele pozitive ale anului 1989, inclusiv reunificarea pasnica a Europei si victoria principiilor democratice asupra tendintelor nationaliste, daca nu chiar xenofobe.
In 1989, democratiile liberale au triumfat asupra ideologiei socialiste intruchipate si promovate de blocul sovietic. Pentru multi
