Bucureştenii pot participa, zilele acestea, la o serie de cursuri de pregătire pentru familile care doresc să adopte un copil, organizate de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
La şedintele de pregătire, care se vor desfăşura între 1 şi 8 aprilie, participă şapte familii din sectorul 6, care parcurg în prezent etapele adopţiei naţionale.
Potrivit organizatorilor, aceste întâlniri au ca scop pregătirea familiilor, din punct de vedere psihologic, pentru asumarea în cunoştinţă de cauza a rolului de părinte. Lecţiile presupun valorizarea şi dezvoltarea abilităţilor parentale de care potenţiali părinţi adoptivi vor avea nevoie. Pe lângă participarea la cursuri, bucureştenii vor trece şi printr-o etapă de evaluare individuală, realizată de specialiştii Serviciului Adopţii.
Cursurile din această lună sunt programate să aibă loc pe parcursul a două întâlniri şi sunt susţinute de doi psihologi, un asistent social şi un jurist din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
Pentru mai multe informaţii şi detalii, persoanele interesate pot accesa site-ul www.asistentasociala6.ro sau pot trimite un mesaj la adresa de e-mail dgaspc6@yahoo.com.