Pentru pictorul Jackson Pollock a fost Lee Kasner, pictoriţă expresionistă.
Pentru Salvator Dali a fost Gala, o rusoaică măritată mai întâi cu un poet, apoi muză pentru mulţi reprezentanţi ai suprarealismului.
Pentru Saint Exupery a fost Consuelo, pentru Henry Miller - Anais Nin, pentru Mihail Sebastian - Leni Caler, iar lista femeilor care au motivat, inspirat şi influenţat decisiv viaţa marilor artişti poate continua cu foarte multe nume.
Pentru Juan Antonio Gonzalo e Maria Elena.
Sigur că nu ştiţi cine e Juan, chiar dacă e artist şi e celebru. E erou în cel mai recent film al lui Woody Allen, "Vicky Cristina Barcelona." Juan e pictor, e şarmant şi îi plac femeile. Îi plac cât mai multe, în acelaşi timp. Dar e legat indestructibil şi nebunesc de fosta lui soţie. Care-l inspiră, care-l controlează, care-l intimidează, care ştie să-i înlăture durerea de cap cu o singură atingere pe ceafă. Nevasta pe care nu o poate refuza cu nimic.
Când Juan întâlneşte două americance tinere sosite la Barcelona, în viaţa lui intervine adrenalina, iar vacanţa fetelor e însoţită de fluturaşi în stomac. Pe parcurs apare drept însoţitoare şi fosta soţie şi de aici începe distracţia.
Filmul nu e cel mai reuşit dintre creaţiile lui Woody Allen, mai ales că de data asta regizorul alege să rezolve multe dintre problemele tehnice folosindu-se de o voce din off, de povestitor, iar pelicula ajunge în zona de caricatură/ironie.
Dincolo de asta, în câteva secvenţe minunate, Woody Allen vinde publicului o parte din lumea plină de mister din spatele creatorilor bărbaţi. Lumea în care apar femeile care-i fascinează şi îi bântuie, dincolo de despăţiri şi împăcări, dar şi lumea pe care aceste femei o creează în jurul soţilor lor. O lume protectoare, o platformă perfectă pentru ca ei să se poată dezvolta artistic, să poată progresa
